Echipa de futsal CSM 2007 Focșani a pierdut aseară, 4-5 (2-4) partida disputată pe terenul echipei Spicom Sf. Gheorghe, din cadrul etapei a patra a Ligii I. Scorul este mincinos în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren și, dacă ar fi fost mai atenți la finalizare, focșănenii antrenați de Petrache Gurguiatu și Orlando Åerbănică ar fi putut obține toate punctele puse în joc. Golurile CSM-ului au fost marcate de S. Popa (5), Ilaș (17), Curteanu (26) și Săraru (35). Focșănenii au oferit gazdelor o replică pe măsură și au ratat o sumedenie de ocazii. Prima repriză a fost dominată de gazde. Spicom a deschis scorul prin Manya (4), dar Sorin Popa a egalat cu o lovitură de cap după o fază de manual (5). Bende a punctat pentru gazde dintr-o lovitură liberă (10), iar Manya a dus scorul la 3-1, după ce a marcat dintr-o lovitură care a trecut printre picioarele portarului Borș (13). CSM a revenit în joc după golul marcat de Ilaș (17), dar până la pauză, Spicom a mai înscris o dată, prin Burciu (19). Repriza a doua a fost dominată de vrânceni, care, după ce s-au jucat cu ocaziile, au egalat prin Curteanu (26) și Săraru (35, dintr-o lovitură liberă de la 6 metri, fază la care portarul gazdelor, Grigoraș a fost eliminat pentru henț). Cu patru minute înainte de finalul confruntării, Bende a găsit un spațiu în apărarea focșănenilor și a marcat golul victoriei. CSM 2007 a evoluat cu: Borș, Ungureanu, Săraru, Chivu, Curteanu, Ilaș, Sava, S. Popa, Munteanu și Alexandrescu. Etapa viitoare (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 18.00), CSM 2007 Focșani va juca în Sala Sporturilor din Focșani împotriva echipei CS Dava Deva, iar pe 16 octombrie, focșănenii vor debuta în Cupa României. Adversara grupării de pe Milcov va fi Futsal Ceahlăul Piatra Neamț.
Rezultatele etapei a patra din Liga I:
Spicom Sf. Gheorghe – CSM 2007 Focșani 5-4 (4-2),
Cityus Tg. Mureș – KSE Tg. Secuiesc 14-0 (4-0),
Dava Deva – ACS Od. Secuiesc 2-11 (1-3),
Concordia Chiajna – Inter Teliu Brașov 15-3 (6-0),
United Galați – Clujana Cluj Napoca 10-2 (4-1).
Clasament Liga I
1. Cityus Tg. Mureș 4 4 0 0 34-8 12p
2. Spicom Sf. Gheorghe 4 4 0 0 32-12 12p
3. United Galați 4 3 0 1 22-11 9p
4. ACS Od. Secuiesc 4 2 1 1 25-14 7p
5. Clujana Cluj Napoca 4 2 0 2 12-21 6p
6. KSE Tg. Secuiesc 4 1 1 2 17-24 4p
7. Concordia Chiajna 4 1 0 3 19-15 3p
8. Inter Teliu Brașov 4 1 0 3 10-44 3p
9. CSM 2007 Focșani 4 0 2 2 19-24 2p
10. Dava Deva 4 0 0 4 5-21 0p.