Funcționarea Ocolului Silvic Privat Fitionești este blocată, în continuare, de conducerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Focșani. Primarul social democrat din Fitionești, Iordache Cazacu, acuză interesele politice și spune că îi va face plângere penală șefului de la ITRSV, Alexandru Lefter, deoarece refuză autorizarea pentru confecționarea ciocanelor de marcat. În spatele refuzului se află interese de sute de mii de euro, primarul Cazacu arătând că „se vehiculează” șpăgi de zece mii euro săptămânal date de agenții economici care fură lemn. În replică, șeful ITRSV spune că Ocolul Silvic Privat nu are o suprafață minimă de cinci mii de hectare și cere completarea autorizației.
Câteva mii de proprietari de pădure din cadrul Asociației proprietarilor de păduri vrâncene nu pot primi nici un metru cub de lemn deoarece ITRSV nu autorizează confecționarea ciocanelor de marcat. Primarul din Fitionești, Iordache Cazacu, spune că vina pentru această tergiversare îi aparține șefului ITRSV, inspectorul șef Alexandru Lefter. Primarul a declarat că în aceste zile va apela la serviciile unui avocat pentru a-i face plângere penală șefului de la ITRSV. Situația din pădurile Fitioneștiului este explicată și într-o scrisoare deschisă tri-misă de primărie către primul ministru Emil Boc.
„Avizul pentru eliberarea ciocanelor de marcat este întocmit de către directorul ITRSV, dar acesta refuză să-l semneze încălcând cu bună știință atribuțiunile de serviciu, făcând un abuz de funcție și ce este mai grav nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, se arată în scrisoarea edilului din Fitionești.
Primarul Cazacu spune că astfel sunt distruse în mod voit pădurile care aparțin cetățenilor din comuna Fitionești, iar vina aparține celor de la ITRSV. Edilul cere deplasarea unei comisii mi-nisteriale care să verifice situația pădurilor de la Fitionești și să dispună sancționarea celor vinovați.
„Pentru înființarea acestui ocol s-au depus eforturi uriașe în sensul că a trebuit uniți într-o formă organizatorică proprietari de suprafețe de la 0,3 hectare până la 3-4 hectare.
Vă aducem la cunoștință că din anul 2009 și până în prezent peste 5000 hectare de pădure nu au pază asigurată, lucru dorit în continuare de directorul ITRSV, Alexandru Lefter”, se mai arată în scrisoare.
Adrese fără răspuns
Primarul Iordache Cazacu spune că, încă din 2009 a fost trimisă la ITRSV o adresă de către Asociația proprietarilor de pădure Zăbrăuți în care se arată că, din cauza lipsei fondurilor nu s-au mai plătit pădurarii, și s-a cerut să fie preluată în pază pădurea, printr-un alt ocol silvic. „Nici acum, în 2011, nu au răspuns la acea adresă”, a precizat primarul Cazacu.
Edilul spune că ITRSV are obligația de a recunoaște existența noului ocol silvic privat, structurat pe două districte și șase cantoane deoarece este înființat legal cu sprijinul Asociației Proprietarilor de Păduri Vrâncene, dar și cu cel al proprietarilor din Căiuți, județul Bacău, având în administrare un fond forestier de aproape 8.000 de hectare.
Se încurajează șpăgile
Tergiversarea preluării suprafețelor și a eliberării ciocanelor de marcat au ca efect încurajarea furturilor de lemn din pădurile oamenilor din Fitionești. Beneficiari sunt agenții economici care obțin profituri imense din transporturile ilegale. Haosul din pădurile de la Fitionești are ca rezultat doar încurajarea șpăgilor. Primarul spune că oamenii se feresc să recunoască direct cui și cât dau șpagă pentru a fi lăsați să taie lemn. „Oamenilor le e frică să recunoască, dar se vehiculează șpăgi de zece mii de euro pe săptămână. Se ajunge aproape de o sută de mii de euro”, a afirmat primarul Cazacu. El a arătat că metoda hoților este simplă. Astfel, cu o foaie de parcurs pe care este trecută doar luna, fără să fie menționată ziua, sunt efectuate mai multe transporturi de lemn. Dacă șoferul are ghinionul să fie prins de poliție atunci completează celelalte date din documente, iar transportul devine legal. Dacă nu este oprit de nimeni, cu un singur document pot fi efectuate zeci de transporturi.
Lefter cere completarea autorizației
Contactat de „Monitorul de Vrancea”, inspectorul șef Alexandru Lefter spune că nu poate elibera autorizație pentru ciocane de marcat deoarece Ocolul Silvic Privat din Fitionești nu ar avea suprafața minimă de pădure prevăzută de lege. El spune că ITRSV s-a oprit din predarea suprafețelor de pădure și a cerut suplimentarea documentației și completarea autorizației. „În urma controalelor din teren s-a constatat că sunt peste 2.500 hectare de pădure pentru care sunt încheiate contracte cu Ocolul Silvic Panciu. Fără acestea, Ocolul Silvic Privat din Fitionești nu are suprafața mi-nimă necesară pentru a funcționa. Sunt și câteva sute de hectare pentru care sunt contracte cu Ocolul din Vidra. S-a trimis notificare de la Minister către Ocolul din Fitionești pentru completarea autorizației. Au un termen de 30 de zile pentru completarea documentație”, a afirmat inspectorul șef Alexandru Lefter. Referitor la acuza-țiile privind șpăgile de zeci de mii de euro, inspectorul șef spune că „cine le ia, răspunde pentru ce face”. „Până acum s-au tăiat circa 6.000 metri cubi din cantitatea maximă de 8.000 metri cubi de la Fitionești. S-a tăiat cu autorizații legale dar e posibil să mai fie treacă și câte un camion cu crengi din pădure care să nu aibă toate documentele”, spune șeful ITRSV.