Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Oţelul Galaţi l-a pierdut pe Marius Stan


Managerul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, aseară, că a intrat în concediu pe o perioadă neterminată și că atribuțiile sale în cadrul grupării gălățene au fost preluate de Consiliul de Administrație, condus de Ionel Borș. „Din momentul acesta sunt în concediu de odihnă și medical pe care l-am luat personal, iar conducerea rămâne în mâinile acționarilor. Poate că se va ajunge pe culmi mai înalte, decât am dus eu echipa. Poate e prea mult cu fronturile pe care luptăm. Decizia am luat-o mai demult pentru că trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Aveam nevoie de o pauză. Nu vreau să comentez mai mult decât atât și nici nu am să mai stau de vorba cu cineva. Este doar un concediu prelungit, dar Oțelul nu este un capitol încheiat. Am atribuții la echipă, dar mi le retrag deli-berat și sper ca cei care rămân să facă mai multe decât am făcut eu. Cei care manageriază clubul au o situație foarte bună, mai ales în condițiile în care nu a intrat încă niciun ban de la UEFA. Președintele Consiliului de Administrație, Ionel Borș, îmi va ține locul. Voi reveni din concediu, dar nu prea curând”, a declarat Marius Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?