Orașul, ca-ntr-un asediu, este înconjurat de supermarket-uri și depozite. Aproape orice stradă care iese din târg dă într-un depozit. Se vinde și se cumpără orice, în fiecare zi, în aglomerție. Mașini, oameni și calabalâcul nesfârșit al mărfurilor în serie. Caruselul transferului de bani ignoră timpul natural, fraged al omului. Comerțul dă substanțialitate și grandoare capitalismului.
În mod firesc, omul este supus la un fel de alienare prin care își pierde lent simțurile naturale, se artificializează, începe să aibă stereotipii, se mașinizează, nu mai are profunzimi. Criza cea mai mare care îl poate lovi ar putea să fie lipsa hârtiei igienice din magazin sau faptul că i se ia curentul electric în timpul meciului. Hotelul acela din afara orașului în care își petrece concediul de vară devine un fel de agoră.
E ca și cum am fi înlocuit în sufrageria de protocol din apartamentul de bloc, mobilată cu rafturi doldora de porțelanuri și bibelouri made în China, vaza cu flori proaspete de câmp, adunate gratis de pe marginea drumului, cu ornamente artificiale, scumpe, aduse din Occident.
S-a născut un romantism de supermarket. Oamenii ies la cumpărături imitând o cochetărie burgheză. Toată familia se îmbracă frumos și în mersul lent printre standuri, exersează nonșalant lecția de tandrețe convențională, în public (în intimitate nu ar conta). Sunt atinse regnurile superioare în care nu mai poți fi deranjat de nimic și treci așa printre oameni, încântat de fantezii capitaliste. Pudoarea, emoțiile, sfiala, naivitatea, devin sinecdocile unor slăbiciuni pe care trebuie să le ascunzi cu grijă.
Istoricul Florin Constantiniu era de părere, într-o discuție televizată din anul 2006, că națiunea română nu mai poate face istorie. Chiar și decupată din contextul dezbaterii televizate la care facem referire, fără exaltare, putem argumenta afirmația istoricului cu inundația capitalurilor care suprimă orice istorie națională.
Să recurgem la subtilitățile teologice din evanghelia după Ioan (2, 13-16) și să ne imaginăm o scenă cu Isus trecând astăzi prin piața Moldovei, de la un capăt la altul, așa cum a străbătut templul din Ierusalim și răsturnănd cu furie, în toate părțile, mesele negustorilor, împrăștiindu-le acestora mărfurile și banii. S-ar crea un tămbălău de nedescris. Numai un nebun ar putea să facă astăzi acest lucru. Gestul lui perplex nu ar rezolva nimic. Ceea ce rămâne însă durabil din învățătura lui Isus este un adevăr zguduitor care păstrează intactă prospețimea omului, respinge alienarea și căderea inconștientă în fauvism. Este, în fond, combătută logica absurdă a economiei de piață care plasează cumpărătorul in chip indispensabil, chiar împotriva voinței sale, pe orbita circuitului de mărfuri.
