Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Scandal cu lăutari


Patru lăutari s-au bătut cu agenții de pază, într-un restaurant din Adjud. Incidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 4.00, când cei patru se întorceau de la o cântare. Incidentul a fost sesizat prin 112, iar la fața locului au ajuns și oamenii legii.
Potrivit polițiștilor, unul dintre bărbați era mai agitat și le-a adresat cuvinte jignitoare. Pentru că nu putea fi potolit, el a fost încătușat, dus la poliție și apoi la Secția de Psihiatrie. De aici, a plecat însă repede. În timp cei bărbatul recalcitrant era dus la spital, ceilalți trei au rămas în restaurant, unde s-au mai bătut puțin cu agenții de pază.
Ziua următoare, respectiv ieri, cei patru bărbați s-au gândit să facă plângere la poliție. Trei dintre ei i-au reclamat pe agenții de pază, iar cel care a ajuns la psihiatrie i-a reclamat atât pe agenți cât și pe polițiști. Omul spune că măsurile luate de oamenii legii nu au fost legale, fiind nemulțumit de faptul că a fost încătușat. Plângerile celor patru bărbați vor fi analizate și în funcție de rezultatele verificărilor, se vor lua și măsurile care se impun.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?