Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Poliţiştii şi jandarmii au stabilit cum să-i protejeze pe elevi


Polițiștii vor primi regulamentul de ordine interioară al fiecărei școli, document unde trebuie precizate condițiile de acces în școală pentru profesori, elevi și vizitatori.

Fiecare unitate de învățământ din județ va avea cel puțin un polițist desemnat pentru asigurarea siguranței elevilor. Prevederea face parte din Planul de măsuri privind asigurarea protecției unităților școlare, a siguranței elevilor și a personalului didactic în județul Vrancea, în anul școlar 2011-2012. Planul a fost actualizat, ieri, în cadrul unei ședințe organizate la Prefectură.
Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea va trimite Poliției vrâncene regulamentul de ordine interioară pentru fiecare unitate de învățământ din județ, potrivit Planului de măsuri. Conform acestuia, în regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ vor fi precizate condițiile de acces în școală pentru profesori, elevi și vi-zitatori. Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii, reprezentanții Inspectoratului Județean Åžcolar au obligația de a comunica permanent cu reprezentanții Poliției și Jandarmeriei, atât în ce privește semnalarea unor evenimente ce ar putea pune în pericol siguranța elevilor și perso-nalului didactic, precum și în desfășurarea unor campanii de informare antiinfracțională a elevilor.
O altă prevedere se referă la desemnarea de polițiști pentru fiecare unitate de învățământ. Aceștia vor stabili proceduri de comunicare cu directorii unităților respective, „vor include fiecare unitate școlară în itinerariile de patrulare auto și pedestră, vor stabili împreună cu conduce-rile unităților de învățământ modul de cooperare și de anunțare a evenimentelor”.
Jandarmeria va asigura prezența patrulelor de ordine publică și siguranță în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar în special în timpul sosirii și plecării elevilor. „Va aplica ferm măsurile legale față de persoanele sau grupurile care tulbură procesul de învățământ, agresează cadrele didactice sau elevii, dar totodată va desfășura acțiuni punctuale de prevenire și combatere a fenomenului infracțional pe traseele de deplasare a elevilor și pe mijloacele de transport în comun din vecinătatea școlilor”, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?