II.1. Interpretarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I-a din Constituția României
În articolul precedent am examinat importanța activității de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru în cadrul unor societăți cu adevărat democratice.
În acest context evidențiam faptul că cel mai important rol revine șefului statului, indiferent dacă este împărat rege sau președinte. În acealși timp, avertizam că, șeful statului nu poate și nu trebuie să deturneze voința alegătorilor și implicit legitimitatea partidelor politice (eventual alianțe), desemnând un alt candidat decât cel propus de partidul sau alianța politică majoritară.
Din lecturarea normelor constituționale, rezultă că instituția reprezentativă a democrației în cazul României este Parlamentul și nu Președintele. Această concluzie iese în evidență și din modul în care aceste două instituții sunt menționate în Constituție, într-o ordine a importanței, în cadrul Titlului III „Autoritățile publice” capitolul I este intitulat sugestiv „Parlamentul”, iar capitolul II „Președintele României”. Astfel, legiuitorul constituant, a stabilit clar o ordine a importanței acestor două instituții, prioritatea fiind acordată Parlamentului României în raport cu instituția Preșe-dintelui României.
Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Până la această perioadă (mă refer desigur la cea actuală, respectiv băsesciană), care va rămâne cu siguranță de tristă amintire pentru toți românii, nu s-a pus nicio problemă care să conducă la interpretări diferite ale acestor norme constituționale, deoarece cei doi foști președinți, deși nu erau specialiști în drept constituțional (aveau desigur consiliari cu asemenea calificări), au interpretat corect dispozițiile constituționale.
Odată cu „era băsesciană”, au apărut o serie de interpretări, ajustate de unii constituționaliști gen „Preda”, care în esența lor, doresc o continuitate a dezastrului în care a fost adusă țara, prin menținerea portocaliilor la guvernare, indiferent de votul poporului.
Revenind la dispozițiile menționate mai sus, precizăm că, legiuitorul constituant într-o primă variantă, potrivit celor mai elementare norme demo-cratice, a dorit să ofere Președintelui posibilitatea de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament.
Interpretarea normelor constituționale mențio-nate, presupune, în situația în care un partid are majoritatea absolută în Parlament (ceea ce înseamnă 50% plus unul din totalul deputaților și senatorilor), că Președintele României, va chema la consultări conducerea acelui partid, ocazie cu care, partidul va propune un candidat pentru funcția de prim-ministru.
Concret, în această situație Președintele României nu poate avea nicio inițiativă personală referitoare la desemnarea acestui candidat, deoarece textul în sine nu-i permite acest lucru. Cu alte cuvinte, Președintele României va fi obligat să respecte propunerea conducerii partidului respectiv, candida-tul pentru funcția de prim-ministru propus, fiind automat desemnat de președinte ca și candidat pentru funcția respectivă.
Se pare că aceste dispoziții au fost înțelese chiar și de către actualul Preșe-dinte, dar numai în contextul în care este sigur că în conjunctura politică actuală a României, un asemenea partid, cu o asemenea reprezentativitate nu se va ivi prea curând.
