Firmele vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar a clădirilor deținute dacă nu au fost reevaluate în ultimii trei ani, procentajul urcând până la 40% în cazul în care opera-țiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani, potrivit noilor prevederi din Codul Fiscal. Anterior, Codul Fiscal stabilea că impozitul pe clădiri fără reevaluare în ultimii trei ani era cuprins între 5% și 10%, cota fiind fixată de către autoritățile locale.
„Această creștere substanțială a nivelului cotelor impozitelor locale aplicabile în cazul clădirilor aflate în patrimoniul firmelor apare ca nejustificată economic, în condițiile în care, din cauza căderii pieței de real estate în România, valoarea de piață a clădirilor a scăzut considerabil în ultimii trei ani”, a declarat Dan Schwartz, naging partner la Scot& Company Consulting.
Mai mult decât atât, el spune că noile cote sunt în totală contradicție cu solicitările venite din partea mediului de afaceri de a se stabili impozite rezonabile pentru clădirile utilizate în scopuri productive sau co-merciale și de respectare a principiului neutralității fiscale prin fixarea unor impozite pe proprietăți imobiliare nediferențiate în funcție de proprietarii lor – persoane juridice sau persoane fizice.
„Creșterea abruptă a cotelor de impozitare de la maximum 10% la 30-40% nu va aduce probabil venituri suplimentare la bugetele locale întrucât societățile comerciale vor apela la serviciile evaluatorilor autorizați pentru a obține rapoarte de evaluare care confirmă scăderea în valoare a clădirilor deținute în patrimoniu, și nu creșterea valorii lor”, a mai spus Schwartz.
La începutul lunii septembrie, ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Ialomițianu, afirma că firmele care nu vor reevalua clădirile și le vor menține la valori care nu reflectă prețul real pentru a plăti impozite mai mici vor fi sancționate. Cotele standard la impozitele pentru clădirile deținute de firme sunt între 0,25% și 1,5% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii.