Denumire științifică: Tamus communis
Denumire populară: untul pământului, fluierătoare, brie, unsoarea-pământului, viță-neagră
Descrierea plantei: Tamus communis este după cum indică și numele o plantă adesea întâlnită în părțile noastre, ce crește la marginea pădurilor, în luminișuri și uneori pe marginea drumurilor de țară. Tulpina sa atinge înălțimea de 3,5 m, iar frunzele îi sunt de un verde intens și în formă de inimă. Florile care cu greu pot fi zărite din cauza dimensiunilor reduse și a culorii lor se metamorfozează toamnă în fructe (bobițe) roșiatice.
Proprietăți terapeutice: Rădăcina de consistență untoasă în interior este partea cea mai întrebuințată în scopuri terapeutice. Untul pământului are calități antireumatice, diuretice, purgative și rubefiante fiind o sursă greu de egalat în ceea ce privește conținutul de saponine, oxalat de calciu, alcaloizi și histamină. Ingerată aceasta produce tulburări digestive și nervoase destul de grave, de aceea medicina tradițională o recomandă pentru uz extern, în caz de: reumatism, sciatică, sinuzită, pneumonie, bronșită, acnee, contuzii, dermatoze purpurice, dureri diverse, echimoze și altele.
Precauții: Chiar și în uzul extern rădăcina de untul pământului poate provoca puternice reacții alergice cutanate la persoanele cu pielea sensibilă. Dacă nu ați mai folosit niciodată planta ca remediu, la început aplicați pasta cu prundență pe o surafață restrânsă a pielii. Doar dacă nu apar reacții alergice puteți crește progresiv aria pe care doriți să o tratați.
