Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat, ieri, că a transmis două ordine la Monitorul Oficial, care vizează noi reguli ce vor trebui respectate de producătorii care comercializează pâine, precum și de instituțiile bancare.
„Unul din ele este acel ordin legat de producătorii care comercializează pâine și aici am stabilit anumite reguli pe care, începând cu data de 15 septembrie, toți vor fi obligați să le respecte. De acum înainte, pâinea care se va produce și comercializa de la 15 septembrie nu va putea să aibă sub 300 de grame. (…) Orice majorare a acestei cantități se va putea face numai din sută în sută de grame”, a afirmat, într-o conferință de presă, reprezentantul ANPC.
Potrivit acestuia, ordinul a fost elaborat în urma colaborării cu patronatul din panificație, stabilindu-se că noile măsuri ââvor aduce mult mai multă clarificare din punct de vedere al legislației și implicareââ din partea celor care produc și comercializează pâine.
ââAu fost nenumărate controale pe care le-am efectuat de-a lungul timpului, când am constatat dife-rențe foarte mari între ceea ce era prezentat ca și cantitate netă pe etichetă și ceea ce era de fapt comercializat, diferențe care ajungeau la 70 – 80 de grame între cantitatea declarată și cantitatea reală a pâinii respectiveââ, a menționat Cerbulescu.
Cel de-al doilea ordin al președintelui ANPC care va apărea în Monitorul Oficial se referă la informarea consumatorului de servicii financiar-bancare și la obli-gația instituțiilor bancare de a afișa pe un ecran TV sau LCD, în incinta fiecărei sucursale sau agenții, informații cu privire la serviciile pe care le oferă.
ââAici mă refer la dobânda anuală efectivă, toate comisioanele, toate costurile, anumite informații strict legate de acest domeniu. Iar tot pe acest ecran va exista o bandă, acolo unde, pe lângă alte informații, ANPC va prezenta aspecte din activitatea autorității, legate de controalele sau reclamațiile pe care le primim față de ceea ce înseamnă serviciile financiar-bancareââ, a spus Cerbulescu.
Conform reprezentantului ANPC, acest ordin are ca termen limită de aplicare data de 1 ianuarie 2012, astfel încât unitățile bancare să aibă timpul necesar âârezolvăriiââ sistemelor informatice și a bazelor de date necesare.