Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Interpreterea normelor constituţionale privind desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru


Unele discuții sau comentarii, vizualizate sau citite în presa audio-vizuală sau scrisă, m-au determinat să abordez acest subiect, deosebit de interesant și în același timp sensibil, atât sub aspect jurnalistic, cât și științific.
Complexitatea subiectului pe care mi l-am propus, dorința ca cel puțin cititorii noștri să înțeleagă bine normele de drept constituțional incidente, necesită explicații care vor fi publicate în mai multe numere ale ziarului.
Cum era și normal, această problemă a apărut după câștigarea alegerilor de către actualul Președinte al României, al cărui nume nu vreau să-l mai menționez, din respect pentru funcția care reprezintă magistratura numărul unu în statul român.
În concret, problema pusă în discuție este reprezentată de atribuțiile și competențele Președintelui României privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Constituțiile tuturor statelor lumii, indiferent de regimul politic care se află la guvernare, prevăd o serie de atribuții concrete pentru șeful statului (chiar dacă acesta este împărat, rege sau președinte), atribuții în virtutea cărora, în calitate de garant al respectării Constituției, acesta desemnează sau numește premierul.
În toate statele lumii cu regimuri democratice recunoscute, alegerile reprezintă cel mai democratic mod de asigurare a continuării guvernării unui stat, practic esența democrației, cetățenii fiind cei care prin votul lor dau girul unui partid politic sau unei alianțe de partide care să conducă statul.
Pentru a se evita unele interpretări unilaterale, care să aducă grave prejudicii actului de guvernare, în legile fundamentale (constituții), s-au stabilit și norme constituționale clare care să asi-gure legitimitatea guvernării.
Cel mai important aspect demn de luat în considerare este cel legat de majoritatea care poate fi obținută de către un partid politic sau o alianță de partide. Cu alte cuvinte, legitimitatea guvernării este dată de majoritatea hotărâtă de alegători.
Precizăm că această majoritate nu reprezintă un simplu calcul aritmetic, ci voința electoratului, peste care nu poate trece nici măcar împăratul, regele sau președintele. În concret, atunci când un partid sau alianță de partide constituită anterior alegerilor obține o majoritate în Parlament, înseamnă că alegătorii au decis direct și componența politică a viitorului guvern.
Deturnarea prin orice mijloace a voinței electoratului prin atribuirea guvernării unui alt partid politic sau a unei alte alianțe politice, decât partidului sau alianței care a obținut majoritatea în Parlament, constituie în opinia noastră unul din cele mai grave acte de încălcare a dispozițiilor normelor constituționale, fapta în sine putând fi interpretată ca și infracțiune.
Din păcate, această problemă de drept constituțional a fost examinată prea puțin în literatura de specialitate, fiind ostentativ refuzată chiar de către unii specialiși în drept constituțional (în această categorie nu intră omul președintelui de la Palatul Victoria).
În aceste condiții, la unele televiziuni s-a încercat dezbaterea subiectului, dar cu participarea unor specialiști din alte domenii, ceea ce a făcut ca în final cetățenii să nu înțeleagă mai nimic din modul de interpretare a dispozițiilor constituționale.
Actualul președinte, declarând public la televiziuni că nu va desemna un alt candidat pentru funcția de premier decât din partidul său portocaliu, nu încearcă să facă altceva decât să transmită trei mesaje către alegători, respectiv: pentru evitarea unor noi alegeri este bine să votați portocalii, că el este puternic și că va face ce dorește și că că, pentru evitarea unor noi alegeri este bine ca poporul să voteze portocalii, pentru că altceva mai bun nu este de făcut.
Prin examinarea științifică a normelor de drept constituțional, vom demonstra că Președintele nu are dreptate și că prin intervențiile sale dorește să influențeze direct votul cetățenilor. (Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?