Există în cartea lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii române (Ed.Cartea Românească, 2008), o argumentație care motivează cu luciditate și asprime demersul critic al autorului: „Am alcătuit un fel de repertoriu al energiilor pierdute, al situărilor greșite, al erorilor generalizate, un ghid al prejudecăților literare contemporane, al obsesiilor, al falselor concepte, al clișeelor, superstițiilor și viziunilior eronate…”
Plecând de la această idee pentru care ne arătăm respectul nostru profund datorat profesorului Eugen Negrici, vom căuta să investigăm, fără intenții provocatoare, ce s-a petrecut în literatura scrisă în Vrancea de la înflăcărata revoluție din anul 1989 și până în prezent. Este perioada de timp care poate naște cea mai aprinsă dezbatere, când o serie de scriitori recunoscuți s-au stins regretabil din viață (Florin Muscalu, Corneliu Fotea, Ion Panait, Dumitru Pricop, Constantin Ghiniță, Florin Paraschiv), iar alta continuă să fie desfătătoare la întâlnirea cu cititorii (Adrian Botez, Mircea Dinutz, Florinel Agafiței, Ioan Dumitru Denciu, Åžtefania Oproescu, Virgil Panait, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Funica). Nu există niciun dubiu că spectrul celor care au scris și tipărit cărți în această perioadă este mult mai mare, iar meritul celor pe care nu i-am numit este, fie și numai acela că au avut o grațioasă vocație intelectuală. Textele lor, unele, chiar și de mici dimensiuni, uneori chiar un poem sibilinic sau un rondel, strânse într-un singur loc, pot alcătui un fermecător florilegiu literar.
Există o serie de nume care, după câteva texte sau chiar volume publicate, cu succese de critică viguroase la apariția lor, s-au retras încetul cu încetul, iscând o nedumerire pe care nu au explicat-o niciodată (Constantin Åžtefănescu, Marcela Blaga, Viorel Munteanu, Adrian Å¢iglea, poate chiar și, în ultimii ani, Virgil Panait care pare să nu-și mai găsească ritmul bun al creației). Absența lor din publicistică este uneori sfâșietoare și, cu excepția lui Viorel Munteanu care nu mai este astăzi în viață, aceasta pare să fie motivată de marile griji ale vieții, sănătate sau modestie. Să ne lămurim, aceste nume pot orcând să apară cu texte sau cărți de o virtuozitate literară remarcabilă.
În Dicționarul scriitorilor și publiciștilor vrânceni (Ed.Revista V, Focșani, 1999), autorul acestuia, istoricul literar Florin Muscalu, a făcut, în dreptul unor scriitori, încă tineri atunci, judecăți de valoare care și-au prelungit valabilitatea până astăzi. Oricât de contestabilă, inegală sau injustă ar rămâne cartea lui Florin Muscalu, nu putem trece cu vederea faptul că previziunile lui referitoare la câteva nume și-au găsit justificarea perfectă după revoluție. S-a profitat cu ostentație de privilegiile înșelătoare ale libertății, s-au cultivat personalitatea și opera într-un mod care, dacă ar fi golit de ironie, ar rămâne unul ridicol în care obsesia capodoperei te poate face să te privești zilnic într-o floare de lotus, s-au practicat activismul literar și, dintr-un impuls atemporal, înregimentarea ideologică.
(va urma)
