Stagiul internațional de vară de la Saturn din perioada 23-28 august și-a reconfirmat poziția. Au participat peste 200 de sportivi practicanți de kiokushin karate, la care s-au alăturat antrenori și sportivi ai deparatamentului de kick boxing din cadrul Federației Române de Arte Marțiale de Contact. Întreg stagiul a fost coordonat îndeaproape de președintele – sihan Dorel Bulearcă, 5 dan kiokushin, iar departamentul de kick box de către vicepreședintele Federației, Ciprian Sora. Invitați pentru pregătirea, coordonarea și conducerea antrenamentelor au fost sensei Artur Hovhannesyan – centura neagră 4 Dan, sensei Shin Ito – centura neagră 4 Dan și maestrul de kick bo-xing Faii Falamoe (născut ca Paufai Falamoe pe 30 august 1972), de origine neo-zeelandez. Falamoe este fostul antrenor de box pentru Team Ichigeki din Ebisu- Tokyo și a ajutat unii dintre cele de top luptători de K1 și kickboxing: Glaube Feitosa, Pitchkounov Aleksandr, Taro Akebono și pe vărul său Ray Sefo. Fai a contribuit la înființarea Academiei ShinKali cu regizorul Ian Floresca. Fai, de asemenea, a participat în 1998 la Jocurile Commonwealth și a pierdut la puncte medalia de aur cu Audley Harrisson. Clubul Sportiv Nidan Focșani a participat în acest an la sta-giu cu antrenorul său Pleșa-Plugaru Dănuț și sportivii Rădulescu Daniel, Popescu Decebal și Dragomir Andreea-Elena, care vor participa în luna septembrie la un campionat internațional de kick box la secțiunea hard musical forms, fiind vorba de executarea tehnicilor din arte marțiale și gimnastică acrobatică pe muzică.