Un bărbat din Broșteni și un altul din Reghiu vor ajunge în fața instanței de judecată, ei fiind acuzați că au tăiat ilegal câteva sute de lăstari dintr-o pădure. Anchetatorii spun că Ionică P., de 54 de ani, este acuzat de tăiere ilegală de arbori, în timp ce Constantin C., de 57 de ani, este acuzat că l-a instigat să taie copacii, iar apoi a sustras materialul lemnos.
Procurorii vorbesc despre 800 de lăstari, pe care cel mai probabil, Constantin C. vroia să-i folosească drept araci, în gospodărie. Prejudiciul a fost calculat la 1.021 de lei.
Cei doi inculpați au recunoscut faptele. Dosarul va fi soluționat de magistrații de la Judecătoria Focșani, urmând a primi termen de soluționare.