Două școli din comuna Cîrligele au fost distruse în mod voit de incompetența guvernanților. Åcolile din Bonțești și Dălhăuți au intrat într-un program de reabilitare în 2007, an în care au și demarat lucrările. După ce PDL a venit la putere au fost sistate alocațiile financiare la cele două școli. Așa se face că, deși au fost scoase din circuit pe motiv că vor fi reabilitate, până în prezent, deși au trecut mai bine de patru ani, au fost executate doar 17% din lucrările necesare. Din aceste motive, cele două școli au fost transformate din școli cu clasele I-VIII în școli cu clasele I-IV, în care elevii învață simultan într-o singură clasă. Primarul Åtefan Moscu a declarat că lăsarea celor două școli în paragină, fără bani pentru reabilitare, arată dezinteresul și incompetența Guvernului Boc în a rezolva problemele românilor.
Åcolile din Bonțești și Dălhăuți au intrat într-un program de reabilitare în 2007, an în care au și demarat lucrările. După ce la putere a venit PDL, alocațiile financiare la cele două școli au fost sistate. Cele două școli se află și în acest moment în stadiul de șantier în ciuda demersurilor făcute de autoritățile locale, dar și de directorul coordonator al școlilor din Cîrligele. „Cele două școli se află în imposibilitatea de a putea primi elevii deoarece au intrat în reabilitare în 2007, iar lucrările nu au fost finalizate nici până astăzi. Motivul este lipsa banilor pentru conti-nuarea lucrărilor”, a declarat directorul coordonator al școlilor din Cîrligele, Mihaela Ioan.
Cele două școli aflate într-o stare bună au fost scoase din circuit pe motiv că vor fi reabilitate, dar până în prezent, deși au trecut mai bine de patru ani, au fost executate doar 17% din lucrările necesare. Din aceste motive, cele două școli au fost transformate din școli cu clasele I-VIII în școli cu clasele I-IV, în care elevii învață simultan într-o singură clasă.
Primarul Åtefan Moscu a declarat că lăsarea celor două școli în para-gină, fără bani pentrru reabilitare, arată dezinteresul și incompetența Guvernului Boc în a rezolva problemele românilor. El a acuzat guvernanții că nu alocă bani pentru finalizarea lucrărilor la cele două școli deoarece „primarul nu este de la PDL”. „Nu se alocă bani pentru terminarea lucrărilor la cele două școli și nici pentru alte investiții pentru că nu sunt primar PDL. Este posibil ca forțe locale pedeliste să fii cerut ca guvernanții să nu dea bani la aceste investiții. Așa se face că din totalul de 28 de miliarde de lei vechi necesari pentru terminarea lucrărilor s-au alocat doar 8 mi-liarde de lei vechi. Åi toate acestea se întâmplă doar pentru a-i aduce pe primarii PSD în situația de a nu mai fi votați”, a acuzat primarul Åtefan Moscu.
„ISJ alocă fonduri în funcție de culoarea politică a primarilor”
Edilul șef a arătat că, în acest, nu s-au alocat niciun fel de sume de la Guvern pentru continuarea lucrărilor. Pentru a nu-i lăsa pe elevi în stradă, primăria a amenajat o sală de clasă cu fonduri de la bugetul local. „Este foarte greu, iar înțelegere și sprijin din partea ISJ nu găsim, prioritățile de alocare a fondurilor fiind stabilite în funcție de culoarea politică a primarilor și fără să se țină seama de situația reală din teritoriu. Si-tuația este cu atât mai critică cu cât, urmare a programului de comasare a școlilor inițiat tot de Guvern, Primăria este obligată să asigure, din surse proprii, transportul la Åcoala Generală din Cîrligele pentru toți elevii din clasele V-VIII, în noul an școlar cursurile pentru învățământul gimnazial urmând să se desfășoare doar la Åcoala din satul Cîrligele”, a susținut Åtefan Moscu.
Rogoz nu vrea să-și supere șefii politici
Contactat de reporterii noștri, șeful Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, Stan Rogoz, a recunoscut fără să vrea că nu s-au mai acordat fonduri în ultimii ani pentru școlile din Cîrligele. El a încercat să-și mulțumească șefii pedeliști care îl susțin în fruntea ISJ și să ne convingă că, în 2009, „s-au alocat cele mai mari fonduri” pentru lucrările la aceste școli. Însă de atunci au trecut doi ani, iar conducerea pedelistă a Ministerului Educației nu a găsit fonduri și pentru o școală dintr-o comună condusă de un edil PSD.
„Åtiu despre situația de la Åcoala Cîrligele. Lucrările au fost începute din 2007, iar în 2009 au fost alocate prin Hotărâre de Guven cele mai mari sume de bani. Așteptăm continuarea programului de finanțare în vederea finalizării lucrărilor”, a susținut Stan Rogoz.