Consiliul Local Focșani dorește să pună umărul la educarea tinerilor în a duce o viață sănătoasă, prin mișcare și sport. Astfel, se dorește ca parlamentul local focșănean să participe în ca-litate de coorganizator, la derularea proiectului educațional „Armonie și mișcare”, organizat de Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”. Participarea presupune alocarea unei sume de bani, respectiv 2.500 de lei.
Proiectul se adresează tinerilor și elevilor din liceele munici-piului Focșani, părinților, profesorilor, comunității și constă în organizarea unor activități sportive, care să atragă un număr cât mai mare de participanți.
Rolul proiectului este acela de a stimula interesul pentru educație fizică și sport, în vederea creșterii calității vieții, sănătății, dezvoltării fizice armonioase.