Mașina unui om de afaceri din Reghiu, arestat preventiv zilele trecute deoarece ar fi tăiat arbori nemarcați, a fost parcată în curtea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, chiar lângă autoturismele din dotarea instituției. Înainte de a fi arestat, Florin Iuga a venit la sediul IPJ cu mașina personală, dar spre ghinionul său nu a mai putut să și plece, fiind introdus în arestul Poliției. Prin urmare, nu a mai avut cine să conducă mașina, aceasta fiind acum parcată chiar lângă cele ale Poliției.
Reamintim că marți, administratorul unei societăți comerciale din Reghiu cu obiect de activitate exploatarea și comercializarea materialului lemnos, a ajuns în fața instanței de judecată, pe motiv că ar fi tăiat sute de arbori nemarcați. Florin Iuga a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În urma unor controale, s-a descoperit că bărbatul, de 32 de ani, ar fi tăiat aproape 700 de arbori nemarcați. În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii au reținut faptul că în perioada iunie 2010-mai 2011, acesta a achiziționat de la George Răduță, inginer în cadrul ITRSV Vrancea, masă lemnoasă pe picior, situată în diverse puncte de pe raza comunei Soveja. Pe lângă arborii pentru care a avut aprobare, el ar fi tăiat fără drept și arbori nemarcați, în număr de 699 de bucăți de rășinoase și fag, însumând cantitatea de 1.479 de metri cubi. S-a reținut în sarcina sa un prejudiciu de 585.442 de lei.
Anchetatorii au motivat pro-punerea de arestare preventivă a bărbatului prin faptul că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile pentru care este cercetat sunt de la 4 la 16 ani, prejudiciul fiind unul consistent, iar fapta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai ales că s-a comis pe fondul creșterii îngrijorătoare a fenomenului de defrișare ilegală a suprafețelor de pădure.