Meșterii din Maramureș au început lucrările la ceardacul de lemn amplasat în centrul Grădinii Publice. Lucrările la Piața Unirii au fost inspectate, ieri, de primarul Decebal Bacinschi și viceprimarul Bogdan Matișan. Până acum au fost finalizate și recepționate mai multe obiective din cadrul proiectului de reabilitare a centrului municipiului. Proiectul are o valoare de 7.915.889 euro fără TVA și presupune reabilitarea Pieței Unirii, amenajarea zonei vechiului hotar dintre Muntenia și Moldova, reabilitarea zonei arheologice, construcția Centrului Meșteșugăresc, reabilitarea fostului Cinema Balada, a Ateneului Popular „Maior Gh. Pastia”, amenajarea de parcări și reabilitarea Grădinii Publice, unde este amenajat și un lac. Conform termenului dat de Ministerul Dezvoltării, obiectivul de investiții „Recalificare urbană perimetru istoric Piața Unirii și Grădina Publică Focșani” ar trebui dat în folosință la finele lunii octombrie a acestui an. Proiectul a început în anul 2008, iar durata inițială de execuție a fost stabilită la 18 luni. Din cauza întârzierilor, termenul final de execuție a ajuns la 37 de luni.