Proiectul „Letâs do it România” revine în Vrancea, printr-o acțiune de mare amploare, menită să trezească în rândul oamenilor simțul de responsabilate față de mediu. Potrivit inițiatorilor acestui amplu proiect, activitățile se vor organiza într-o singură zi, la fel ca în toată țara, pe 24 septembrie. La nivelul județului Vrancea s-a constituit deja o echipă de voluntari, ce se ocupă de coordonarea proiectului, urmând ca primii pași să fie încheierea de parteneriate cu instituții publice ce doresc să se alăture proiectului și mediatizarea acestuia în rândul cetățenilor, în vederea strângerii de voluntari și logistica necesare derulării acțiunii.
Acțiunea de lansare a proiectului va avea loc miercuri, pe 24 august, începând cu orele 10.00, în Crângul Petrești, unde va fi organizată o simulare a acțiunii de curățenie ce va avea loc o lună mai târziu. Voluntarii sunt invitați așadar, să se alăture echipei de coordonare care va participa la acest eveniment.
„Letâs do it, România” este cel mai important proiect de implicare socială din România și și-a propus curățarea într-o singură zi, la nivel național, a deșeurilor din afara orașelor. Nu este un simplu proiect ecologic, ci presupune și responsabilizarea oamenilor față de mediul în care trăiesc. De aceea, este importantă colaborarea cu Organizațiile Non – Guvernamentale, autorități publice, cu mediul privat, dar și cu cetățenii. În Vrancea, proiectul se va desfășura anul acesta cu implicarea Asociației „Pro Democrația” – Clubul Focșani și Asociației pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”. Toți cei care doresc să se implice în proiect, fie ca voluntari, fie ca susținători, pot scrie pe adresa proiectului vrancea@letsdoitromania.ro sau se pot înscrie direct pe site-ul http://www.letsdoitromania.ro/.