Începând cu data de 25 august, elevii celor două licee din Panciu care înainte de vacanța de vară au rămas cu mediile neîncheiate sau corigenți la unele discipline de studiu, au posibilitatea de a-și clarifica situația din catalog prin susținerea, după caz, a examenelor de încheiere a situației școlare sau a celor de corigențe. La Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, doi elevi din clasa a IX-a au rămas cu situația neîncheiată, în timp ce alți 20, dintre care 8 „boboci” și 12 elevi de clasa a X-a, sunt corigenți. Cei cu situația neîncheiată la Limba franceză și Matematică vor susține examenele corespunzătoare joi, 25 august, cei cu probleme la Istorie și Informatică pe 26 august, în timp ce examenele de la Geografie se vor organiza pe 27 august. În fiecare dintre aceste zile, toate probele vor începe de la orele 9.00.
Tot la Liceul „Ioan Slavici”, examenele de corigență se vor organiza în perioada 29 august-2 septembrie, după următorul grafic: 28 august-Geografie, 30 august-Istorie, 31 august-Matematică, 1 septembrie-Limba franceză și 2 septembrie-Biologie. La Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, pe 25 și 26 august vor fi organizate examenele de corigență pentru cei 13 absolvenți de clasa a VIII-a, iar din 31 august vor începe examenele de corigență pentru cei 43 de elevi ai claselor V-VII, respectiv IX-XII, profil servicii. Primul examen va fi organizat pe 31 august, la Limba română. Vor urma, pe 1 și 2 septembrie, cele de la Limba franceză și Matematică, pe 3 septembrie la Fizică, pe 5 septembrie la Chimie, pe 6 septembrie la Logică, pe 7 septembrie la Istorie și pe 8 septembrie la Geografie. Totodată, în zilele de 29-30 august, elevii claselor I-XII se pot prezenta la examenele pentru încheierea situației școlare.