Actrița Sarah Jessica Parker a declarat că există planuri pentru un al treilea lungmetraj din seria „Totul despre sex”, după ce, recent, au existat mai multe zvonuri potrivit cărora franciza ar urma să se întoarcă pe micile ecrane. Întrebată de reporterii revistei Parade dacă există șanse să apară un al treilea film „Totul despre sex”, Parker a declarat că există această posibilitate. „Se poate. Åtiu care este ideea poveștii. Este o poveste mică, dar cred că ar trebui spusă. Întrebarea este dacă este momentul potrivit să o spunem”, a declarat actrița. Pe de altă parte, vedeta a confirmat că fiul ei cel mare, James Wilkie, în vârstă de opt ani, vrea să devină actor, dar că ea nu este pregătită pentru acest pas. „Nu vreau ca el să facă acest lucru până nu se duce la colegiu. Totuși, o parte din mine crede că ar fi mai bine ca el să știe adevărul despre cât de greu este să fii actor”, a mai spus ea.De asemenea, ea a povestit că fetițele ei gemene, Loretta și Tabitha, în vârstă de doi ani, au devenit foarte active. „Vorbesc, aleargă, au nevoie de mine. Loretta pune multe întrebări (…). Verifică mereu să vadă dacă suntem atenți la ea. Tabitha nu oferă nimic. Ea doar primește”, a mai spus vedeta.