Președintele PSD, Victor Ponta, a salutat, joi, afirmațiile șefului statului, Traian Băsescu, privind votul uninominal necompensat într-un singur tur la alegerile din 2012, amintind că Uniunea Social Liberală a depus în urmă cu două luni un proiect de lege privind alegerea parlamentarilor în același mod ca și primarii, într-un singur tur de scrutin. âSalutăm declarația domnului Băsescu. Îl informăm că există deja depus în Parlament de două luni proiectul de lege al USL privind alegerea parlamentarilor exact ca a primarilor, dintr-un singur tur și că, în funcție de cum o să voteze PDL, ne dăm seama dacă Băsescu minte sau nu. Dacă el minte, PDL o să se opună la lege, dacă PDL va vota legea, înseamnă că a fost corect. Dar legea există depusă de USL în Parlament și Băsescu să le spună celor de la PDL să votezeâ, a afirmat Ponta.
Votul uninominal necompensat într-un singur tur la alegerile din 2012 ar fi o soluție corectă, care ar da și posibilitatea formării unor guverne solide, nu dependente de tot soiul de alianțe, a declarat, joi, președintele Traian Băsescu, afirmând că a abordat acest subiect și în inte-riorul coaliției de guvernământ.
„Categoric, susțin ideea votului uninominal necompensat, în două tururi sau într-un singur tur. Acum avem situații absolut aberante că oameni care au fost pe locul întâi nu au intrat, ci a intrat cel de pe locul doi sau trei, ca urmare a procesului de compensare. Da, cred că pentru 2012 ar trebui să venim pe votul uninominal necompensat, într-un tur sau în două tururi. Dacă s-a făcut pentru primari alegere într-un singur tur, de ce nu s-ar face și pentru membrii Parlamentului alegere într-un singur tur?â, a afirmat președintele Băsescu, la tabăra de vară de la Sulina, organizată pentru tinerii români din diaspora.