PNL consideră că trecerea Casei Naționale de Asigurări în coordonarea Ministerului Sănătății, chiar dacă pare să reprezinte un pas înainte, nu poate fi o rezolvare eficientă pe termen lung și că, mai degrabă, acest anunț „confuz” poate fi interpretat drept „o împărțire politică a bugetului țării”.
„Partidul Național Liberal consideră că numirea lui Ritli Ladislau în fruntea Ministerului Sănătății arată, de fapt, starea la zi a raporturilor dintre UDMR și PDL. Sănătatea ajunsese și ea, în urma demisiei ministrului Cseke Attila, teritoriul disputelor politice din cadrul coaliției de guvernare. În fața perspectivei numirii unui ministru interimar, UDMR pare să fi cedat rapid, inclusiv în ceea ce privește politicile publice în domeniul sănătății”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de liberali.Liberalii sunt de părere că reprezentantul UDMR este o persoană care cunoaște administrația din sănătate, în mandatul guvernului liberal fiind director al Direcției de Sănătate Publică Bihor, „însă simpla schimbare a unui ministru, fără a se aloca fondurile necesare sistemului, nu rezolvă absolut nimic”. PNL susține că PDL „tratează în continuare cu cinism și lipsă de responsabilitate” domeniul sănătății, făcând „târguri” cu partenerii de guvernare „pe spatele sistemului sanitar și așa precar”.