Acești oameni care ne conduc, fiind numiți în funcții de conducere pe criterii exclusiv portocalii, nu mai au limite, își permit orice, pot să exprime chiar opinii bizare, care dovedesc o cultură generală precară, lipsită de cele mai elementare cunoștințe care de regulă se acumulează în școala primară.
Deși mi-am propus să examinez în câteva articole interpretarea băsesciană a Constituției României, în legătură cu atribuțiile președintelui la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, evenimentele cotidiene reflectate de presa noastră nu-mi permit acest lucru, pentru că permanent apar noi eroi portocalii, cu fel de fel de opinii, de această dată eroul nostru fiind un individ, fost absolvent al Facultății de Agricultură, care în prezent este șeful poliției județului Vîlcea.
Curios din fire, am căutat pe internet și am descoperit modul în care a evoluat profesional acest individ, în diferite guvernări (cea socialistă sub Ceaușescu și cea post-decembristă).
Astfel, în perioada 1976-1980 a absolvit Facultatea de Agricultură, iar până în anul 1984 a fost cercetător științific la Stațiunea de Cercetări Agricole din Albota jud. Argeș.
Performanțele științifice obținute în agricultură, l-au recomnadat pentru promovarea în poliție și din anul 1984 până în anul 1990 a activat ca ofițer în cadrul serviciului de investigare a fraudelor economico-financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Argeș.
Pregătirea agricolă i-a folosit, pentru că, evidențiindu-se și aici, omul nostru este promovat adjunct al șefului poliției municipiului Pitești, unde a activat până în anul 1997, an în care a fost din nou promovat în funcția de adjunct al șefului Inspectoratului, după care în anul 2000 este promovat în funcția de șef al acestei instituții.
În anul 2005, anul venirii la putere a portocaliilor și la conducerea Poliției Române a unui om care este imposibil de caracterizat datorită prostiei și inculturii (spunea la radioconferințe și vidoconferințe, cu toată convingerea, că polițiștii muncesc ahotic???), a fost mutat la Olt pe funcția similară.
Culmea ridicolului în promovări politice, a fost atinsă însă de ministrul Dan Nica, om care fără cunoștințele necesare în acest domeniu, l-a numit la 9 ianuarie 2009 în funcția de secretar general al MAI.
Noroc cu guvernarea porocalie, respectiv Igaș, care a numit ulterior în această funcție de mare răspundere, o altă catastrofă, pe vaporeanul Marinescu, un infractor de drept comun, în prezent cercetat de DNA.
După un stagiu de direcor general adjunct pe la o altă direcție din minister, ajunge în sfârșit la 17 noiembrie 2010 șeful Inspectoratului de Poliție al județului Vîlcea.
Nu am nimic cu agricultorii, îi respect, dar cred că ei sunt destinați să asigure o recoltă de cereale din ce în ce mai mare țării, pentru că, în aceste condiții de criză, acest lucru este absolut necesar.
Dar ce caută, sau pe cine caută acest om în structurile de conducere ale Poliției Române, tot nu înteleg! Poate era și cu siguranță este și acum mai bun în agricultură, de ce nu i se oferă această posibilitate?
Cum poate un asemenea om să afirme că în poliție este necesar ca baremele probelor fizice la examenele de admitere să fie identice la bărbați și femei?
Oare în incultura lui, chiar agricolă, nu a auzit, măcar accidental, că performantele fizice diferă între bărbați și femei? Că în general în poliție este necesară mai întâi o pregătire profesională și ulterior una fizică?
Îi amintesc că încă din antichitate probele atletice erau diferite. În zilele noastre există sporturi individuale sau de echipă, diferite. S-au poate acest individ propune o echipă de fotbal mixtă, formată din bărbați și femei! Nu știu cum poate cineva gândi o asemenea prostie, care implică o tentă clară de discriminare. Domnule agricultor, agricultura țării are mare nevoie de asemenea personaje, active, cu idei novatoare, dute acolo, pentru că vom avea toți de câștigat, dar mai ales Poliția Română. Dar îți atrag atenția, nu cumva să faci aceeași greșeală în repartizarea normelor de lucru, pentru că și aici sunt diferențe între bărbați și femei, diferențe rezultate în ultima instanță de posibilitățile de angajare la efortul fizic.
În încheiere, o întrebare retorică? Dacă agricultorii ajung șefi în poliție, oare când un un agent de poliție ajunge secretar general în Ministerul Agriculturii, în regimul portocaliu? Răspunsul – acest lucru este oricând posibil.