Peste 150 de persoane s-au adunat pe o plajă engleză pentru a doborî recordul mondial la cel mai mare număr de persoane care fac împreună duș. O celebră marcă de produse cosmetice a decis, în scopuri promoționale, să organizeze un duș pentru cât mai mulți oameni. Un număr de 152 de persoane, bărbați și femei în costume de baie, s-au strâns sâmbătă pe o plajă din Bournemouth, oraș balnear din sudul Angliei. Participanții s-au săpunit câteva minute pe o platformă de circa 6 m diametru, realizând un nou record mondial. Precedentul record fusese stabilit în 2009, la Chicago, unde au făcut duș în același timp 145 de persoane.