Astăzi este ultima zi în care patronii firmelor vrâncene pot depune raportările contabile la 30 iunie 2011. Depunerea documentelor nu este obligatorie pentru firmele care au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei a sumei de 35.000 euro.
Doar jumătate dintre firmele vrâncene au depus, până acum, raportările contabile la ghișeele unităților fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în raza cărora sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe. Nedepunerea raportărilor contabile se sancționează cu amendă de la 300 lei la 4.500 lei. Valoarea sancțiunilor depinde de numărul zilelor de întârziere. Astfel, firmele care au o întârziere de până în 15 zile lucrătoare primesc o amendă de la 300 lei la 1.000 lei. Dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile, amenda poate ajunge la 4.500 lei. „Numărul contribuabililor care au obligația depunerii raportărilor contabile la 30.06.2011 este de aproximativ 2.150”, se arată într-un raport al Direcției Ge-nerale a Finanțelor Publice Vrancea.
Reprezentanții DGFP au precizat că, pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2011, „încadrarea în criteriul prevăzut se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent”. Economiștii firmelor trebuie să depună la registratura fiscului sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare pe suport magnetic, raportările contabile la 30 iunie 2011, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, semnate și ștampilate, potrivit legii.
„Formatul electronic al raportărilor contabile conținând formularistica necesară și programul de ve-rificare cu documentația de utilizare aferentă, se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de MFP care este pus la dispoziția operatorilor economici gratuit de unitățile teritoriale sau poate fi descărcat de pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la adresa www.anaf.ro, secțiunea Asistență Contribuabili/Programe Utile/Situații financiare”, se arată în raportul DGFP Vrancea.
Nu au obligația depunerii raportărilor
– entitățile care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei a sumei de 35.000 euro;
– operatorii economici care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2011;
– cei care în tot semestrul I 2011 s-au aflat în inactivitate temporară, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii;
– entitățile nou-înființate în cursul anului 2011.
Operatorii economici care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2011 nu mai au obligația depunerii declarației de inactivitate pe propria răspundere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.