Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Dispeceratul integrat ISU-SAJ-SMURD va fi inaugurat


Lucrările pentru amenajarea dispeceratului medical integrat din incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea se aproprie de final. Potrivit unor surse, cel mai probabil la finele acestei săptămâni va avea loc inaugurarea dispeceratului intregrat ISU – SAJ – SMURD, astfel că pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Aceleași surse ne-au confirmat că la eveniment va participa și subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Raed Arafat.
Două astfel de dispecerate au fost inaugurate în urmă cu o lună de zile la Baia Mare și la Sibiu, județe care, ca și Vrancea, sunt incluse într-un program pilot de implementare a dispeceratelor integrate medicale. Prin crearea acestui dispecerat medical integrat, se urmărește reducerea timpului de reacție și a celui de răspuns la solicitările specifice medicinii de urgență, îmbunătățirea conlucrării structurilor din cele două instituții, în domeniul primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență, eliminarea suprapunerii forțelor și evitarea disfuncționalităților în cazul urgențelor medicale, precum și creșterea eficienței utilizării resurselor umane, materiale și financiare alocate de către instituțiile publice. Dispeceratele integrate medicale din județele incluse în programul pilot, vor fi evaluate timp de două – trei luni, urmând, ca în viitorul apropiat, ele să fie implementate și în alte județe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?