Cadrele medico-sanitare de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani au lucrat la foc continuu în week-end-ul care tocmai s-a încheiat. Peste 410 persoane au trecut pe la UPU, pentru a primi îngrijirile medicale de care au avut nevoie.
Astfel, au ajuns la Urgențe 19 victime ale unor accidente rutiere, 20 ale unor agresiuni și trei persoane care au încercat să se sinucidă. Cel mai mare procent dintre cazurile venite la UPU, a constat în afecțiuni traumatologice, provenite în urma unor accidente rutiere și agresiuni. Victimele s-au ales cu traumatisme, fracturi, contuzii, iar plăgile și escoriațiile au fost frecvente. Pacienții implicați în evenimentele enumerate mai sus au primit îngrijirile medicale necesare, majoritatea putând pleca acasă, doar un procent mic dintre aceștia necesitând internare în secțiile de profil ale Spitalului Județean de Urgență din Focșani.