Cert este că în decursul timpului, începând de la Cuza cu ilustrul său ministru Mihail Kogălniceanu, funcția de ministru de interne a fost gestionată cu onoare de alte perso-nalități de marcă ale lumii academice și politice din România. Doresc să se știe că acest elogiu îl aduc celor care au condus acest minister până în anul 1945, deoarece după aceea îmi este foarte greu să identific unul asemănător.
În perioada interbelică, cu câteva excepții, conjuncturale, ministrul de interne reprezenta cea mai cunoscută și apreciată personalitate din tot guvernul, aprecierea și respectul venind atât din partea regelui, cât și a societății civile, presei sau colegilor de cabinet.
După 1945, în perioada socialistă, acest minister a fost condus de fel de fel de politruci, unii dintre ei fără a avea chiar o pregătire măcar minimă care să-i recomande pentru a ocupa această funcție de mare responsabilitate, ultimul exemplu edificator fiind Tudor Postelnicu, un analfabet calificat.
După Decembrie 1989, a apărut un alt fenomen, anume, acela de a numi în această funcție mai întâi militari de carieră, apoi politicieni fără nicio pregătire în domeniul mamagementului unei asemenea instituții.
Dacă ar fi să realizez o apreciere, desigur subiectivă, în ceea ce privește miniștrii ce merită a fi reținuți de istorie, cu activități corespunzătoare aș menționa pe: Doru Viorel Ursu, Doru Ioan Tărăcilă și Ioan Rus. Pentru toții ceilalți, care vor fi reținuți și ei de istorie, dar pe alte coordonate, dumnezeu cu mila.
În acest context, deosebit de delicat prin care trece societatea românească, actualul ministru face o declarație halucinantă, prin care afirmă că în ministerul pe care-l conduce își desfășoară activitatea la momentul actual 30.000 de angajați pe pile, desi-gur incompetenți.
În ipoteza în care actualul ministru are dreptate, n-am de unde să știu, înseamnă că a greșit cu unul, deoarece în acest minister sunt 30.001 incompetenți, plusul de unul care mai degrabă ar trebui să fie minus, este chiar el, ministrul în funcție.
Așa cum menționam mai sus, n-am de unde să știu câte cadre incompetente, raportate la funcțiile care le ocupă, sunt în minister, dar cu siguranță că sunt mulți. Ultimul exemplu de incompetență și infractor aflat în condu-cerea ministerului, numit de actualul ministru, sau de Boc la propunerea lui, este Marinescu, vapo-reanul de la Constanța, ares-tat la propunerea D.N.A.
Cert este că, așa cum am menționat de mai multe ori, cea mai mare și gravă problemă a acestui minister este politizarea excesivă, care a avut ca rezultat în această perioadă a guvernării portocalii, numirea în funcții de conducere a unor oameni incompetenți, unii chiar corupți, adevărați infractori, care au manageriat defectuos activitatea instituției respective.
Toate aceste nereguli, au adus grave prejudicii imaginii ministerului, care a fost confundat întotdeauna cu ministrul sau cu cei din conducerea unor instituții subordonate sau aflate în structura ministerului. Pe lângă aceste prejudicii de imagine, cel mai mult a avut de suferit cetățeanul de rând, pentru insuficienta securitate perso-nală și a bunurilor sale, asigurată de un minister condus de un am care și-a terminat studiile liceale la „venerabila” vârstă de 24 de ani.
Acest ministru, prin managementul defectuos aplicat într-o situație de criză, prin promovările în funcțiile de conducere, prin slaba sa pregătire care nu-l recomandă deloc pentru această funcție și nu în ultimul rând prin prestația sa în fața opiniei publice, va reprezenta pentru viitorii guvernanți o limită mi-nimă la care nu trebuie să se mai ajungă cel puțin în următoarea sută de ani.
Guvernanții viitori, vor trebui să înțeleagă faptul că acest minister trebuie condus de o personalitate recunoscută în domeniu, cu pregătire corespunzătoare, care să se preocupe permanent pentru asigurarea unui management performant, care să asigure în primul rând creșterea operativității și profesionalismului instituției în deservirea comunităților locale.
