Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Vitaminele şi nutrienţii din dovleci


Dovleacul este o plantă erbacee care face parte din genul Cucurbita. Acesta aparține familiei Cucurbitaceae, nume ce provine din cuvântul grecesc  ‘pepon’ (pepene mare galben). Frunzele de dovleac sunt mari și aspre, florile sunt mari și solitare, de culoare galbenă, iar din acestea se dezvoltă ulterior fructele. Acestea pot fi și foarte mari, cu o culoare ce variază de la portocaliu până la verde deschis, sunt fibroase și crestate de mai multe șanțuri puțin adânci.
Originar din America, dovleacul este o parte omniprezentă în sezonul tomnatic din Statele Unite. Amerindienii au folosit dovleacul ca produs alimentar, dar și ca medicament. Aceștia au întrebuințat dovleacul și pe post de felinar la serbările de Haloween.
Pentru prima dată, coloniști din Europa au întrebuințat dovleacul ca aliment, de aici răspândindu-se în întreaga lume. Pulpa de dovleac are puține calorii și conține cantități mari de fibre ce ajută la îmbunătățirea funcțiilor organismului. Aceasta are și un conținut bogat de carotenoide. Acestea au proprietatea de a neutraliza radicalii liberi. Dovlecii mai conțin și luteină, zeaxantină, două substanțe care ajută la prevenirea cataractei, diminuând și riscul de degenerescență maculară, o boală gravă a ochilor ce poate provoca orbirea. Pe lângă carotenoide, luteină și zeaxantină, dovlecii au o mulțime de substanțe nutritive comune precum fierul, zincul și fibrele. Semințele de bostan, numite pepitas, sunt foarte bogate în proteine; o uncie de semințe echivalează cu aproximativ șapte grame de proteine. Acestea conțin cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor și zinc. Uleiul din semințe de dovleac este bogat în fitosteroli, aceștia având capacitatea de a diminua nivelul colesterolului din sânge. Acesta este bogat în acizi grași esențiali ce mențin vasele de sânge sănătoase și pielea hidratată și catifelată. Acest ulei mai conține vitamina A, care ajută la menținerea unei vederi sănătoase și stimulează celulele T ale sistemului imunitar, celule care luptă împotriva infecțiilor. Vitamina E are rolul de a lupta cu radicalii liberi. În medicina populară, semințele de dovleac sunt folosite în tratarea inflamațiilor renale și pentru eliminarea paraziților intestinali. De asemenea, acestea tratează anumite tulburări la nivelul glandei tiroide și probleme ale vezicii urinare.
Experții în nutriție sunt de părere că semințele de dovleac ar trebui consumate crude, întrucât prin prăjire se pierd proprietățile nutritive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?