Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Serea s-a supărat pe jucătorii săi


Echipa de fotbal FC Panciu a abordat partida de verificare susținută sâmbătă pe terenul colegei de serie, Politehnica Galați, cu o garnitură de rezervă, în condițiile în care mai mulți jucători de bază (Bucătaru, Gurguiatu, R. Stan și Costin) sunt accidentați. La capătul unui joc de verificare susținut pe un teren sinte-tic, Politehnica Galați s-a impus cu 1-0 (0-0), dar scorul nu reflectă osti-litățile din teren. Păncenii au condus ostilitățile în primul act, dar au plătit din nou ratărilor, fapt pentru care antrenorul principal, Ionică Serea a făcut o criză de nervi și în mai multe rânduri și-a certat proprii jucători. Ionuț Radu a ratat deschiderea scorului în minutul 32, după ce a scăpat singur spre poarta gălățenilor, a amânat momentul șutului și a fost deposedat în ultimul moment de un fundaș al Politehnicii (32). Gazdele, antrenate de fostul tehnician al echipei din Panciu, Damian Băncilă, s-au apropiat de puține ori de poarta echipei vrâncene și, de câteva ori au fost ajutate de arbitri, care, probabil au vrut să fie „corecți”, dar și așa, ocaziile au întârziat să apară la poarta apărată de Lazăr. În repriza a doua, tot FC Panciu a fost mai prezentă în atac, iar Răzvan Duțu a irosit cea mai mare ocazie a echipei sale. După ce a trecut lejer de un adversar la marginea careului, Duțu a șutat plasat, dar portarul gazdelor a salvat golul egalizator (72). Peste două minute a venit și golul. Panciu a beneficiat de o lovitură liberă în terenul gazdelor, balonul a ajuns la Bîra, acesta a greșit o pasă simplă, iar, după ce un adversar a interceptat mingea, a urcat un contraatac rapid, iar Ginghină a marcat golul victoriei cu un șut plasat (74). FC Panciu a evoluat la Galați în următoarea formulă: Lazăr (46 Cernat) – Voinea, Cioran, Bălăiță (46 M. Ionică), Cl. Mihai – Căt. Tudor, Bîra, Duțu, Stoian – I. Radu (41 C. Corbea), Predoiu.

„Cine nu este serios, pleacă acasă!”

Eșecul suferit de formația sa l-a supărat tare pe antrenorul principal, Ionică Serea. Imediat după meci, acesta și-a băgat jucătorii în ședință, fiind nemulțumit de evoluția unor fotbaliști de-ai săi. „Este inadmisibil să ne bată o echipă care a avut o singură ocazie de gol, pe care tot noi le-am facilitat-o. Unii jucători de-ai mei s-au prezentat puțin neprofesioniști și asta a fost cauza eșecului. Cine nu este serios, pleacă acasă”, le-a transmis Serea jucătorilor săi, iar președintele Mihai Popescu a anunțat amenzi pentru jucătorii care nu vor trata cu seriozitate partidele de verificare. După meci, fostul antrenor al păncenilor, Damian Băncilă (în prezent „principal” la Politehnica Galați) le-a urat succes în noul campionat fotba-liștilor din Panciu și le-a transmis să-și îndeplinească obiectivul stabilit de conducerea clubului, clasarea pe primele două locuri. Miercuri, 3 august, FC Panciu ar trebui să joace un alt meci de verificare, pe terenul grupării CSM Rm. Sărat, dar acest amical este pus sub semnul întrebării din cauza problemelor de lot pe care le are gruparea pănceană. Sâmbătă, 6 august, păncenii se vor deplasa la Bacău pentru confruntarea cu echipa locală, ASC, iar pe 10 august vor evolua în turul doi al Cupei României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?