O dimineață de vară în orașul Focșani. Într-un magazin din cartierul de sud, acolo unde blocurile de locuințe ies în câmp, o fetiță cumpără un ou.
A așteptat să-i vină rândul la casă. În timp ce plătea, cu un cinism surâzător, vânzătoarea o întreabă ce ar putea face cu un singur ou. Îl duc la fratele meu, acasă, avea să vină, sfios, răspunsul. Scena aceasta pare să fie o nouă experiență a sufletului.
***
Idolatrizarea capitalismului în această parte a Europei a sfârșit întotdeauna în ironie. Într-o caricatură care apărea pe la începutul anilor 90 în România mare, era înfățișat un tată împreună cu copilul lui, trecând prin dreptul unei cofetării care avea ușile date în lături.
Prin ușile deschise, înăuntru, se puteau vedea oameni care stăteau la mese și mâncau prăjituri. Tatăl ținea de mână copilul și acesta din urmă avea capul întors într-o parte, spre mese. În subsolul caricaturii (nu-mi amintesc autorul) este redată replica generoasă a părintelui: vezi, dacă ești cuminte, te aduc și mâine să vezi cum mănâncă oamenii prăjituri !
***
În localitatea Paltin, cu mult înaintea programului „laptele și cornul”, primăria din comună găsise o formă oficială cu care să răsplătească fidelitatea copiilor care veneau la școala central, de la distanțe mari, din cătune, pe drumuri nedesfundate, prin pădure. Administrația cumpăra pâine de la brutărie, tăia fiecare pâine (neagră, rotundă) în patru și împărțea câte un sfert fiecărui copil. Mulți dintre micii școlari nici nu se atingeau de mica lor bunătate și o duceau acasă, la frații mai mici (care nu mergeau la școală) ori la părinți. La un moment dat primăria nu a mai avut bani să cumpere pâine, spre marea dezamăgire a copiilor și a pus capăt acestei intreprinderi.
Darul acela ieftin pe care copiii îl primeau la amiază, în ultima pauză, avea să stăruie mult timp în mințile lor candide, pline de speranțe.
Oricât de bogat ar fi fost următorul dar, oricât de îndestulător, bucata aceea de pâine neagră, uneori arsă, cu timpul, se va face din aur și în ea va rămâne gustul cel mai mununat pe care l-au simțit vreodată în cerul gurii.
***
Undeva, în oraș, prin zona pieții de legume, un copil, cerșind. Stă jos, pe un carton. O doamnă îi întinde un măr. De jos în sus, copilul întinde mâna să-l ia. În această ipostază să oprim filmul acestei întâmplări, când mâinile celor doi stau să se atingă. Femeia pare să semene cu o reprezentare a lui Picasso în care Fecioara îi oferă un fruct îngerului. Personajele sunt facute din linii negre, așa încât conținutul acestora pare gol. Cu certitudine, pictorul a lăsat la latitudinea privitorului alegerea conținutului.
Astfel, poți crede că în miezul fructului pe care Fecioara îl oferă îngerului, se zbate captivă carnea propriului fiu. Descoperi o altă libertate, cu perspective indefinite, care își găsește rostul în divinitate.
