Karateka de la CS Unirea Focșani au plecat ieri într-un stagiu de pregătire în sta-țiunea Eforie, sportivii având programate câte două antrenamente pe zi. „Stagiul pe care îl vom efectua în această săptămână este bazat pe antrenamente fizice deoarece rezistența este importantă pentru practicanții de karate. Sper ca acumulările pe care le vom aduna pe Litoral să se vadă în competițiile la care vom participa în toamna acestui an, cea mai importantă fiind Campionatul European”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea, antrenorul emerit al secției de karate de la Clubul Sportiv Unirea Focșani. Cei 10 sportivi care se antrenează pe Litoral sunt: Robert Giurgea, Claudiu Zaharescu, Mihai Bălălău, Mădălina Giurgea, Alexandra Rogojinaru, Dan Bondroiu, Bianca Coroiu și Mihai Broină.