Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Secţii cu câte un singur medic


Subfinanțarea sistemului medical este evidențiată foarte bine și de lipsa medicilor specialiști din spitalele vrâncene. La Spitalul Județean de Urgență din Focșani sunt câteva secții care funcționează cu câte un singur medic specialist, mai exact secțiile de Oncologie, Hematologie, Urologie, Gastroenterologie. Diabet, Oftalmologie, ORL, Dermatologie și Nefrologie. Totuși, reprezentanții spitalului nu sunt îngrijorați de acest lucru, deoarece, spun ei, în caz că unul dintre medicii din secțiile respective intră în concediu, el este înlocuit cu un medic din cadrul ambulatoriului spitalului și, astfel, pacienții nu au de suferit. „Acești medici sunt înlocuiți în perioada concediului (odihnă, boală, maternal) de alți medici de aceeași specia-litate, care, în mod normal, își desfășoară activitatea în ambulatoriul Spitalului. Acolo unde există un singur medic în specialitatea respectivă, de exemplu Secția de Hematologie, acesta este înlocuit în perioada concediului de către un medic dintr-o altă specialitate apropiată sau cu competențe comune”, ne-a explicat Alina Pelin, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Focșani.
În plus, în cadrul unora din aceste secții mai activează și medici rezidenți, aceștia fiind angrenați în activitatea zilnică de îngrijire a pacienților. Cu toate că reprezentanții Ministerului Sănătății cunosc lipsa de cadre medicale din spitale, aceștia refuză să deblocheze posturile, iar din aceste motive, exodul cadrelor medicale a început să ia proporții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?