Uși închise, gratii și lacăte, pe alocuri chiar și câte două. Asta am găsit la cinci posturi de poliție din tot atâtea comune vrâncene. Or fi fost polițiștii plecați la vreun caz, or fi fost plecați cu treburi pe la inspectorat, nu știm. Cert este că în niciunul dintre cele cinci posturi pe care le-am vizitat nu am găsit vreun om al legii. Am găsit, în schimb, numele și numerele de telefon la care pot fi contactați fiecare dintre polițiști. Nu este exclus ca oamenii legii să facă o simulare a desființării posturilor de poliție, lucru care se va întâmpla curând.
Zilele trecute, când în oraș era prea cald, ne-am urcat în mașină și am plecat prin câteva comune din apropierea Focșaniului, cu gândul de a ne mai răcori puțin și pentru a mai schimba o vorbă cu polițiștii de la posturi. Am vrut să aflăm care le sunt pro-blemele. Ale lor și ale oamenilor. În câteva minute, am ajuns în prima comună, respectiv Broșteni. Pe drum, în zona unui pod, câțiva muncitori vopseau fără spor. În rest… mai nimeni. Pe ici colo câte o mașină care lăsa în urmă câte o dâră de praf și câte un om. Mergem cât mergem și ajungem în apropierea postului de poliție. Coborâm și o luăm la pas către clădirea cu pricina. În curte, mașina de serviciu se „odihnea” după kilometri făcuți prin gropi. Curtea era plină de flori, deasupra cărora fluturau agale două steaguri, unul dintre ele deco-lorat de soare și rupt de vânt. Deschidem poarta, intrăm în curte și o luăm spre ușa de acces în unitate. Ne apropiem și….surpriză! Ușa era închisă, gratiile trase și un lacăt pus peste ele. Nu era nimeni. Pe unul dintre pereți erau puse în ramă numele oamenilor legii, numerele lor de telefon, dar și programul de lucru. Conform graficului, polițiștii ar fi trebuit să fie la post de la ora 7.45 până la ora 16.00, după care, cei care au nevoie sună la 112 și vine poliția. Ne-am mai plimbat prin curte, am admirat florile, am mai schimbat impresii, după care am plecat. La poartă, un cățeluș se gudura pe lângă noi, dând semne că vrea să intre și el în curtea postului de poliție. Nu credem că patrupedul ar fi avut de reclamat ceva, probabil că îi era cald și căuta un pic de umbră.
Întoarcem și o luăm către o altă localitate. În nici 10 minute, am ajuns la Vârteșcoiu. Pe stradă, nimeni. Trecem de primărie, unde funcționarii erau toți la muncă, și ne apropiem de o clădire, în curtea căreia, prin-tre niște lemne, era parcată o mașină de poliție. Dăm să intrăm, dar nimic. Prin curte nu se auzea nici un zgomot, doar niște rufe puse la uscat, fluturau pe sârmă. Pentru că nu a ieșit nimeni, am urcat în mașină și ne-am continuat drumul.
Pe uliță, ne întâlnim cu o bătrână. Oprim și o întrebăm unde este postul de poliție. Ne-a explicat femeia cam pe unde trebuie să o luăm ca să dăm de oamenii legii și ne-a spus că la casa pe care o vizitasem anterior stă șeful de post, asta pentru că nu e gata locuința lui. Îi mulțumim respectuos pentru informațiile oferite și ne continuăm călătoria. După mai multe viraje la dreapta, timp în care pe drum nu era țipenie de om, dăm și de postul de poliție, împrejmuit de un gard din lem, total inestetic și cu porțile larg deschise. Intrăm și după câțiva metri găsim un vișin. Ne înfruptăm din el și dăm ocol clădirii, căci intrarea este prin spate. Ajungem la ușa de acces și… ne lovim de gratii. Åži aici, polițiștii și-au afișat numele, numerele de telefon și programul de lucru. Mai mult, polițiștii din comună aveau și program de audiențe, care ar fi trebui să înceapă la 8.30. Noi am ajuns la 8.45 și nu era nimeni. În curtea alăturată postului de poliție, un cetățean își uda gră-dina. L-am întrebat dacă i-a văzut pe domnii polițiști și dacă aceștia vin pe la post. Omul ne-a răspuns prompt:
Mai vin din când în când. Poate sunt pe teren!
Mâncăm câteva caise, mulțumim cetățeanului pentru amabilitate și plecăm în speranța că ne-om întâlni pe drum cu oamenii legii, în timp ce ei patrulează.
Åži mergem, și mergem și….nimic. Nici urmă de mașină de poliție și nici de polițiști. Pe un drum plin de gropi, ne întâlnim cu primarul. Era în teren să mai vadă una alta dar și ce-i mai face comunitatea. Stăm ceva timp de vorbă cu edilul și ne continuăm călătoria.
A treia comună, aceeași poveste
Plecăm spre altă locație, respectiv Cârligele, în spe-ranța că nu om fi atât de ghi-nioniști încât nici aici să nu găsim pe nimeni. Mergem mai bine de 20 de minute, printre vii, pe o șosea fără gropi. Nu am văzut pe nimeni pe stradă. Zărim un cetățean care urca agale o pantă, la bustul gol și înnegrit de soare, semn că omul s-a bronzat la munca câmpului și nu pe litoralul românesc sau bulgăresc. Era cu treabă. În rest, nimeni. Din când în când mai zăreai câte un om grăbit, care ieșea de la magazin cu de-ale gurii. Ajungem în centrul comunei, unde două-trei femei așteptau mircobuzul, iar un cetățean citea presa de zor. Coborâm și o luăm cu avânt spre postul de poliție. Intrăm în curtea cu aleii măturate și înaintăm către ușa de acces, dosită după un perete. Pe prispă, multe ghivece cu flori care mai de care mai frumoase, dar cam însetate. Ne aruncăm privirea spre ușă și… era închisă. De gratii erau prinse două lacăte. Ne mai foim prin curte, facem o poză ușii. Nu iese nimeni, deși partea din spate a casei părea a fi locuită. Ne îndreptăm către părimărie, unde ne întâlnim cu o doamnă care ne spune că edilul este pe teren. Întoarcem mașina și plecăm pe drumul cunoscut de săteni ca „drumul hoților”. Arșița de afară i-a alungat pe săteni fie la umbră sub un copac, fie în case, că doar s-a terminat prășitul. Ajungem la o răscruce de drumuri și tragem la sorți în ce comună să mergem. Alegem Cotești. Căutăm strada ce duce spre postul de poliție și admirând clădirile dărăpănate din stânga și din dreapta drumului, dăm de sediul poliției. Bine îngrijit, cu iarba tăiată, dar și cu spațiu de odihnă amenajat cu scaune și o masă, precum cele din capodopera lui Brâncuși ne gândim. Cu toate că ușa de la intrare nu are gratii, am rămas mirați că și acesta era încuiată! Am schimbat câteva vorbe cu propriul șofer, ne-am odihnit puțin pe scaunele din curte, am gustat cireșele amare, apoi am plecat cu coada între picioare. Am zis că nu om fi noi atât de ghinioniști încât să nu găsim chiar nici un om al legii și am hotărât să ne încercăm norocul într-o altă localitate. Am luat-o pe scurtătură spre Urechești și numaidecât am ajuns. La poarta postului de poliție am fost întâmpinați de flori, dar nu și de vreun polițist. Gratia trasă, lacătul pus nu și lista cu numerele de telefon. Un hip-hoper care își savura țigara la umbra clădirii din fața postului de poliție ne-a văzut și ne-a spus că nu este nimeni.
– Au fost băieții dimineață, da’ au plecat. Cred că sunt cu mașina prin comună. Trebuie să revină! De obicei sunt aici mereu. Poate au vreun caz!
Mai vorbim puțin cu tânărul, ne luăm rămas bun și plecăm către Focșani dezamăgiți că niciuna dintre cele cinci comune nu am găsit nici urmă de polițist. Ajunși la drumul european DN 2 E85, doi polițiști cu un Logan de la Serviciul Rutier îi pescuiau pe șoferii indisciplinați.
Posturile de poliție sunt pustii deși reorganizarea lor încă nu s-a făcut. Ce se va întâmpla când vor fi desființate? Hoții nu vor mai avea nicio temere, spun oamenii. „Nici așa nu le este lor prea frică. Dacă mai pleacă și poliția de aici, atunci nu se mai tem de nimic. O să ne trezim că ne fură cu noi în casă. Până mai suni, până mai vine, hoțul se duce naibii, de nu-l mai găsește nimeni. Noi suntem bătrâni și avem nevoie de medic, de poliție, de preot. Ce se întâmplă acum, nu a fost nici pe vremea comuniștilor! Se știa de frică și nu erau atâtea nenorociri. Acum vine peste tine în casă, ca și cum ar intra la el și nu ai ce face”, ne-a spus tanti Ileana, din Cotești.
