Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Mihai Mudava, un orfan admis la trei facultăţi de medicină


Mihai Mudava, un orfan din Focșani, a reușit performanța de a fi admis la trei facutăți de medicină! Dintre toate, el a ales Facultatea de Medicină Militară din Târgu Mureș, lucru pe care și l-a dorit încă din copilărie. Acum, după ce și-a văzut visul cu ochii, ține să le mulțumescă tuturor celor care i-au oferit o mână de ajutor.

L-am cunoscut pe Mihai ca fiind un tânăr modest, care face mai mult decât vorbește. I-a fost greu la început să recunoască faptul că are nevoie de ajutor, însă ușor, ușor și-a dat seama că cititorii noștri l-ar putea ajuta. Asta   s-a și întâmplat. Omul de afa-ceri, Stan Sima, Neculai Ionescu, președintele filialei de Cruce Roșie Vrancea, Rodica Davidean, directorul filialei, un alt om de afaceri din Suraia, care a cerut ca gestul lui să rămână anonim, Daniela Nicolaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, și mulți alți cititori care au aflat povestea lui Mihai s-au oferit să-l ajute. Acum, tânărul a deovedit că sprijinul financiar din partea oamenilor de bine nu a fost în zadar. A reușit performanța de a fi declarat „admis” la toate cele trei facultăți de medicină la care s-a înscris. În cele din urmă, a ales Facultatea de Medicină Militară, în detrimentul Facutății de Medicină Generală și a Facultății de Ingine-rie Medicală. „Asta mi-am dorit de mic. Am ales Medicina Militară pentru că aici beneficiez și de cazare și hrană”, ne-a mărturisit Mihai motivele pentru care a renunțat la celelalte două fa-cultăți la care a fost admis. Pe locul doi în preferințele sale a fost Medicina Generală, dar a avut noroc și visul i s-a împlinit. Primul lucru pe care ni l-a spus la revederea de după cele trei examene a fost să mulțumescă tuturor celor care i-au întins o mână de ajutor. „Vreau să le mulțumesc tuturor pentru că au avut încredere în mine și mi-au întins o mână de ajutor. Celor de la Crucea Roșie, celor de la Direcția pentru Protecția Copilului, dar și oamenilor care nu aveau nicio obligație față de mine. Fără acești oameni, nu cred că aș fi reușit nimic”, spune Mihai.
Ca student, Mihai mai are nevoie de foarte multe lucruri, de aparatură medicală fără de care nu poate intra la cursuri, de îmbrăcăminte specială și de resurse financiare, pentru a putea fi unul dintre cei mai buni studenți, așa cum a fost în cei patru ani cât a urmat cursurile liceale. Mihai a urmat cursurile Colegiului „Al. I. Cuza”, terminând clasa a XII-a cu media 9,84 și premiul I. Are un teanc de diplome, dar vorbește despre ele ca fiind ceva de care orice tânăr se poate bucura, dacă depune un minim de efort. Examenul de Bacalaureat l-a promovat cu media 8,03, lucru care l-a dezamăgit, însă rezultatul este meritoriu, având în vedere că promovabilitatea la nivel de județ a fost sub 40%.

Copil abandonat, student la Medicină Militară

Cititorii „Monitorului de Vrancea” i-au întins o mână de ajutor, însă cheltuielile tânărului student fără părinți abia acum încep. Amintim că Mihai a fost părăsit de părinții biologici la trei zile după naștere și nu i-a cunoscut nici în ziua de astăzi. Tânărul se recomandă ca fiind „un copil abandonat”, însă ține să le mulțumească părinților, oricare ar fi ei, pentru că i-au lăsat un bagaj genetic bun. Cu toate că a încercat în mai multe rânduri să-și cunoască părinții, aceștia nu au fost de găsit. Mihai spune că primul instinct îl împinge să caute mai departe, cu atât mai mult cu cât știe că și mama lui a încercat să devină asistentă medicală.
Cei care doresc să-l ajute în continuare o pot face luând legătura direct cu Mihai, la numărul de telefon 0733.680.294. Donații se pot face, de asemenea, la sediul Crucii Roșii Vrancea ori la redacția „Monitorul de Vrancea”.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?