Profesorii vrânceni care au obținut medii de peste 7 la examenul de Titularizare, dar care nu vor reuși să ocupe un post în cadrul primei ședințe de repartizare, au șansa să obțină ca-tedră într-un alt județ.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, prima ședință de repartizare pe posturi a candidaților se va desfășura mâine, cu începere de la orele 9.00. Anul acesta, au fost scoase la concurs doar 64 de posturi titularizabile, însă medii de peste 7, înainte de contestații, au reușit să obțină 75 dintre cei 305 candidați prezenți la examenul de Ti-tularizare de anul acesta. Prin urmare, este foarte posibil ca unii profesori să nu se poată titulariza, deși notele luate la examenul de atestare pe post sunt de cel puțin 7. Åansa le-ar putea surâde în cadrul celei de-a doua sesiuni de repartizare, ce este programată să se desfășoare în zilele de 27 și 28 iulie, când va avea loc repartizarea națională pe posturi a candidaților. „Noutatea de anul acesta este că în etapa a doua se va face repartizarea candidaților la nivel național. Acest lucru înseamnă că acei candidați cu note de peste 7, nerepartizați în prima etapă, organizată la nivelul județului, pot opta pe posturi titularizabile rămase neocupate în alte județe”, a precizat Cristinel Åtiru, inspector școlar din cadrul Departamentului Personal.
Candidații care nu au reușit să ocupe un post în Vrancea, dar totuși vor să lucreze în sistemul educațional, se pot înscrie pentru repartizarea din cea de-a doua sesiune. Tot ce trebuie să facă este să depună opțiuni în acest sens, pentru a putea fi înregistrați și luați în evidențe, în vederea identificării unei catedre disponibile.
La nivel național, va fi reactualizată o listă cu posturile rămase vacante după prima ședință publică. În baza acestei liste, profesorii vor completa o fișă personală de preferințe.