Alexandru Mocanu, bărbatul din Tîmboiești judecat pentru uciderea Linei Mihălceanu, de 72 de ani, a fost amendat de judecător, deoarece a răspuns de mai multe ori la întrebările adresate unui martor. Deși în fața anchetatorilor s-a declarat de mai multe ori timid, bărbatul nu a ezitat să-și spună puntul de vedere în fața instanței atunci când martorii răspundeau la întrebări. Tatăl său, audiat în calitate de martor, a declarat că Alexandru a fost părăsit de concubină în momentul în care a fost acuzat de omor. Acesta nu a putut da vreo explicație cu privire la dispariția unui cuțit din gospodăria proprie.
Fapta pentru care este judecat Alexandru Mocanu s-a petrecut în octombrie 2009. Bărbatul lucra la renovarea casei familiei Mihălceanu, iar în dimineața în care bătrâna a fost găsită moartă, el a fost singurul lucrător care nu a venit la muncă, stârnind astfel bănuiala anchetatorilor. Învinuitul ar fi pătruns în imobil pe o fereastră care părea închisă, dar fusese lăsată neasigurată tocmai pentru a permite intrarea în imobil. Anchetatorii spun că, probabil, făptașul ar fi intrat în locuință pentru a sutrage bunuri și bani, dar a fost surprins de bătrână, pe care ar fi lovit-o cu un cuțit de mai multe ori pentru a ascunde fapta. Ulterior, în casa lui Mocanu s-a descoperit o geacă murdară de noroi, un fes transformat în cagulă, ceea ce i-a făcut pe anchetatori să creadă că el a fi autorul. Alexandru nu a recunoscut niciodată fapta. Concubina l-a părăsit având bănuieli asupra sa, mai ales că în noaptea respectivă știa că bărbatul fusese plecat pentru o vreme de acasă.
În noiembrie 2010, judecătorii Tribunalului Vrancea au decis ca Mocanu să fie arestat preventiv, dar în recurs la Curtea de Apel Galați, completul de judecată l-a pus în libertate. I-au impus obligația de a nu părăsi localitatea.