Un astronom amator a realizat câteva fotografii uimitoare ale unor nebuloase aflate la mii de ani lumină depărtare folosind doar un aparat de fotografiat și un telescop construit de el. Printre imaginile realizate de astronomul amator ucrainian Georgiy Suturin se numără nebuloasa Orion și nebuloasa Rosette – un obiect atât de mare încât ar fi nevoie de 130 de ani de călătorie cu viteza luminii pentru a-l parcurge de la un capăt la celălalt.
Georgiy Suturin a realizat uimitoarele fotografii folosind un telescop asamblat chiar de el. „Am fost pasionat de astronomie încă din copilărie. Am început să construiesc telescoape cu un prieten. Le făceam din ochelari obișnuiți, inserând lentilele în tuburi din carton tare. Așa am descoperit că puteam face fotografii planetei Venus. Am păstrat o imagine a planetei sub pernă câțiva ani”, a declarat Georgiy Suturin.
Astronomul amator a revenit la pasiunea din copilărie atunci când fiul său i-a cerut un telescop. „Am cumpărat un telescop mic și ne-am uitat împreună la Lună. Atunci am început să adun echipamentul de care aveam nevoie pentru a face fotografii unor obiecte mai îndepărtate, care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Am cumpărat o mulțime de lucruri și am cheltuit mii de lire, însă când văd rezultatul știu că a meritat”, spune astronomul.