Primele două formații din Vrancea care au intrat în focul Cupei României la fotbal, CSM 2007 Focșani și Național Golești au obținut victorii și vor reprezenta județul în faza superioară a competiției, alături de FC Panciu. CSM 2007 Focșani nu a avut emoții în deplasarea de la Ivești, pe terenul câștigătoarei fazei județene a Cupei, Gloria Ivești. Focșănenii s-au impus cu 6-3 (3-0), golurile echipei de pe Milcov fiind marcate de Adrian Toma (14 și 22), Sorin Săpunaru (36 și 62) și Liviu Tîrcă (57 și 90+1), în timp ce golurile gălățenilor au fost reușite de Ivan (60) și Serian (70 și 78 din penalty). Echipa antrenată de Adrian Toma și Aurel Pastia a jucat cu: Trifan – Ciornei, Crăciun, E. Åtefan (71 Negoiță), Nistoroiu – Săpunaru (63 Al. Bratu), Åonțu, Suvac, Mîndrescu (46 Dumitriu) – Tîrcă, Ad. Toma (59 Lida).
Victorie mare pentru Național Golești
Campioana județeană din Vrancea, Național Golești și-a respectat statutul și a obținut calificarea în faza a doua a Cupei, după ce aseară a trecut cu greu, 2-1 (1-1) de formația CSM Rm. Sărat. Marius Bodoc a fost eroul partidei. A marcat de două ori (16 și 47) și a adus o calificare pentru echipa sa în care puțini suporteri credeau, după ce oaspeții au egalat la unu prin reușiita lui Nica (25). Național a evoluat cu: Aldea – Chetreanu, R. Radu, Vlase, Măriuței – Alexandrescu (89 Petrișor), Petrică Ioan, Curteanu, Săraru – Crețu (84 Măican), Bodoc (90+2 G. Vasile).