Puțini știu de existența minunatului poet Constantin Åžtefănescu (n.27.05.1954, Petrești, Vrancea). Trăiește în Focșani și, cu discreție maximă, evită revistele și confreriile literare. Publică rar în dauna propriului talent și a cititorilor de poezie. Astfel, a publicat volumele Sufrageria orei șaisprezece (Ed.Cartea Românească, București, 1999, antologie de debut, din care au fost alese citatele din text) și Aproximații (Ed.Axa, Botoșani, 2000). Are o afacere și este pe cont propriu, cum s-ar zice, și toată poezia lui are această puritate a libertății, imprevizibilă și plină de risc. Este un om sincer și generos care, de-a lungul timpului a sponsorizat festivaluri literare și a subvenționt premii pentru tineri scriitori. Este cunoscută o întâmplare de la lansarea volumului Pe prag de către Liviu Ioan Stoiciu (Târgul Gaudeamus, București, Standul Editurii Polirom, 20 noiembrie 2010), atunci când, Constantin Åžtefănescu a cumpărat zece exemplare, copleșindu-l pe autor cu generoasa lui admirație. Cu mai mulți ani în urmă i-am comunicat ideea unui interviu și în ciuda pactului pe care l-am făcut atunci, aceasta s-a pierdut în labirinturile și ficțiunile existențelor noastre.
Constantin Åžtefănescu a scris o poezie autoreflexivă, analitică, în care fiecare întâmplare, moment al vieții este exacerbat și capătă valoare literară (” pari să ascunzi în sân un lucru/ căruia vrei să-i furi căldura… „, pag.10). Această căldură plăpândă din celuloza lucrurilor care este aburul înțelegerii lui Dumnezeu. F.M.Dostoievski, într-o scrisoare către Natalia Dimitrievna Fonvizina, dezvăluindu-i acesteia utilitatea adevărului, un adevăr care i-ar fi asigurat întreaga viață de rele ca o poliță miraculoasă, un adevăr care l-ar fi îndestulat pe deplin, cu de toate, un adevăr imbatabil, ei bine, dacă ar fi fost în situația să aleagă între acest adevăr și Isus Hristos, l-ar fi ales, fără să ezite, pe Isus. C.Åž. a făcut o astfel de alegere ( ” nimic din ce-i pur nu aparține naturii… „, pag.55). A scris poeme calme de dragoste, despre plante, lumină, virtuți, despre amintiri și regrete inepuizabile, sunete îndepărtate, pâine și legenda interminabilă a căminului ocrotitor. Iată aceste versuri dedicate soției, care refac atmosfera biblică a familiei după care tânjește omenirea de la Cântarea cântărilor încoace: „draga mea/ norocul meu/ îmi lipseau pâinea și sarea/ din palmele îndrăgostite/și gustul de pământ/ și var/ al unei colibe cu prispă și horn/ și cuiburi de rândunică la streșini// îmbogățit ca o peșteră/ în singurătate/ nutream fabuloase comori…” (pag.14). În literatura din Vrancea doar Corneliu Fotea a reușit să scrie versuri pe aceasta tonalitate biblică, în poemul Erian.
Constantin Åžtefănescu are un amestec tematic care ispitește cititorul, se confesează, este încărcat de lirism și ironie. Are imagini pline de senzualitate, de risipire poetică, cu semnificații profunde în noologie, din care irumpe sarcasmul, ludicul, etica. Afirmă că „memoria e un truc al suferinței”(pag52), îl vede pe Isus în chip alegoric, în „rufăria butucului de riesling”(pag.49), inventează o biblie „de primăvară”(pag.54), într-un poem dedicat lui Florin Mugur invocă „polenizarea adevărului”(pag.42) care rodește în cărțile de poezie, scrie de „puținul vierme/ care se afirmă oriunde”(pag.23), de „bacșișul fosforescent din palma umbrei”(pag.26), de cum „trăiești/ nu din ce câștigi/ ci din ceea ce cheltui…”(pag.35). Versurile au o curgere silabică, în scară, dându-ți senzația plăcută a unor cascade lexicale. Victoria metaforei este temperată de manifestările de critică, sarcasm și ironie.
Constantin Åžtefănescu este asociat într-o fabrică de lemn și dacă toată munca lui își găsește semnificația deplină în acest transfer misterios din natura vegetală în obiectele domestice dimprejur (uși, ferestre, la fel făcea și Iosif), atunci prezența acestora sădește în conștiința noastră o emoție puternică. Privită în felul acesta, munca lui are un conținut poetic, mistic, de schimb misterios, îndelungat, cu Dumnezeu. De aceea părem să ascundem întotdeauna un lucru în sân, căruia vrem să-I furăm căldura. Mulțumesc, Constantin Åžtefănescu.
