Asfaltul din Focșani se găurește chiar dacă fenomenul de îngheț-dezgheț a trecut de mai bine de cinci luni. Dacă imediat după sezonul rece, gropile din asfalt nu puteau fi evitate, acum carosabilul se găurește din lipsa susținerii subterane. În intersecția de la Big a răsărit o groapă cu diametrul de circa 20 de centimetri și tot la fel de adâncă, cu toate că asfaltul de deasupra pare proaspăt. Groapa ascunde câteva ambalaje, frunze, pietriș. Cel mai probabil, în acel loc s-a surpat carosabilul. Viceprimarul Vasile Dobre spune că va merge la fața locului pentru a consta și pentru a remedia situația dacă se impune. „Probabil s-a surpat din cauza unor tuneluri sau beciuri subterane. Azi (n.r. ieri) o să trec pe acolo să văd despre ce e vorba și vom remedia situația”, ne-a declarat viceprimarul. Nu este un caz izolat. În trecut, asfaltul din fața Restaurantului Zimbru s-a surpat, iar pe strada Brăilei se putea obseva sub carosabil bolta unui tunel subteran. Măsurile luate de autorități au fost de fiecare dată, astuparea găurilor, astfel că istoria vechiului Focșani rămâne îngropată sub asfalt. Lucrările de asfaltare continuă în Focșani, astfel că pe majoritatea străzilor din centrul orașului sunt muncitori care sparg asfaltul și pun pavele sau borduri. Chiar și una dintre cele mai afectate strazi din Focșani a fost reparată. „Am reușit să reparăm și strada Pictor Grigorescu care arăta jalnic. În parcarea din capătul străzii, pe partea stângă, am reușit cu ajutorul celor de la CUP să montăm o gură de canalizare pentru că acolo se forma o baltă destul de mare. Banii sunt puțini, însă încercăm pe cât posibil să acope-rim toate nevoile focșănenilor”, ne-a declarat Vasile Dobre. În prezent o echipă a Primăriei repară și străzile din Cartierul Sud, iar cealată echipă va rămâne în Cartierul Bahne pentru străzile Varlaam, Constituției și 8 Martie. Au intrat în reabilitare și străzile Simion Bărnuțiu, Mihail Kogălniceanu și Dimitrie Cantemir iar aici se circulă cu viteză redusă. Asfaltul de pe trotuarul aferent Casei de Cultură a fost spart și va fi înlocuit cu pavele, iar spațiul verde va fi amenajat corespunzător. Lucrări la infrastructura rutieră a Focșaniului se desfășoară și la viitorul sens giratoriu din Centru, dar și la cel din Obor. Totodată, bulevardele sunt în plină reabi-litare, iar trotuarele aferente au fost vopsite cu galben pentru a indica traseul bicicliștilor.