Trupa Provincialii a lansat în Focșani albumul „Ochi de Catifea”. Evenimentul a fost dublat de aniversarea a 10 ani de carieră muzicală a trupei, dar și de ziua de naștere a solistului Ionuț Ungureanu. Totul a avut loc într-o atmosferă intimă, dar festivă, alături de fani, prieteni și familii.
A fost, așadar, sărbatoare mare, vineri, la Restaurantul Intim din Focșani. Seara a fost deschisă de band-ul focșănean Diaton, care a pregătit audiența pentru show-ul Provincialilor. În clipele premergătoare concertului, cei peste 400 de fani prezenți au făcut o incursiune muzicală în viața trupei, urmărind videoclipurile pe care artiștii le-au lansat de-a lungul anilor. Emoțiile au crescut treptat în intensitate și au explodat în ropote de aplauze când trupa Provincialii a urcat pe scenă. Au urmat 90 de minute de mu-zică de cea mai bună calitate, de dans, exuberanță și entuziasm. Provincialii nu s-au dezmințit și au oferit focșănenilor concertul exploziv pe care l-au promis. Fanii au ascultat piese de pe cel mai nou album Provincialii, precum „Ochi de catifea”, „Cântă țiganii mei”, „5 chiperi” sau „Lei, lei” dar au și cântat împreună cu trupa cântecele cele mai iubite de pe discul „Chitara Maita”.
Provincialii au fost răsplătiți de fani cu ovații și aplauze minute în șir. Emoționați și fericiți deopotrivă, artiștii au urcat din nou pe scenă la cererea insistentă a publicului : „A fost o seara magică și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături. Le dorim fanilor noștri o vară frumoasă și îi anunțăm că toamna va veni cu noi surprize Provincialii. Am demarat deja pregătirile pentru un spectacol unic, în
care vom încerca să aducem pe scenă o parte din orchestra și corul cu care am înregistrat albumul «Ochi de catifea»”. Seara s-a încheiat târziu după miezul nopții cu autografe, îmbrățișări și felicitări. Pentru albumul „Ochi de ca-tifea”, trupa Provincialii a colaborat cu Orchestra Națională de Cameră din Chișinău, Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, cu Orchestra de Cameră a Teatrului „Mihai Eminescu” și cu Filarmonica Națională. Componența Trupei Provincialii: Ionuț Ungureanu, Monica Mândrescu, Aliona Triboi – soliști, Eugen Radu – clape, Alexandru Rotaru – vioară, Mihai Amihălăchioaie – acordeon, Marin Gheras – nai, Costel Constantinescu – chitară, Emil Marcu – bas, Adrian Ghiaur – tobe, Grigore Severin – țambal, Ion Surguci – clape, Doru Hozoc -sunetist.