Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Distracţie cu lăutari în Piaţa Gării


De vineri și până aseară, focșănenii s-au rela-xat în Piața Gării din Focșani, unde a avut loc tradiționalul „Festival al berii”. Persoanele care s-au încumetat să iasă din case au avut de înfruntat un dușman nevăzut: căldura toropitoare. 
Oamenii s-au plimbat printre tarabele cu produse de tot felul. Care au avut bani, și-au cumpărat câte ceva, după care s-au instalat la corturile special amplasate, unde au mâncat mici și au băut bere.
Tinerii care au fost în Piața Gării și-ar fi dorit să audă și „puțină” muzică de calitate și să vadă formații în vogă. „Era bine dacă ar fi venit și formații pentru că noi, tinerii, avem idolii noștri și cu ocazia asta îi mai vedeam și noi. Oricum este bine că s-a organizat totuși ceva, că am mai ieșit din case. Am fost pe la tarabe și mi-am luat un set de bijuterii. Sunt puțin mai ieftine decât în oraș. Am mâncat câte ceva și cam atât”, ne-a spus Elena Popa.
Pentru că atmosfera nu a fost întreținută decât de membrii Ansamblului Profesionist „Å¢ara Vrancei”, pe la corturi au început să apară lăutarii, atmosfera  fiind pe placul celor cu chef de petrecere. „Am venit aici, la terasa asta, special pentru lăutari. Åži supărat dacă ești, dacă vii aici la un mic, la o bere și îți mai cântă și un lăutar, nu-ți mai trebuie nimic, uiți de toate. Mie, sincer, îmi place mai mult așa cu lăutari. Cred că o să vin și mâine seară că după aceea se termină”, ne-a spus Nelu. O altă focșănenancă, Maria Negrea, ar fi vrut ca pe scenă să urce și formații de renume „Era bine și cu formații, dar nici așa nu a fost neplăcut. Parcă anul acesta a fost mai aerisit decât în alți ani. Ne-am uitat pe aici, pe la tarabe, ne-am mai luat câte ceva și am mai ieșit și noi din case, că nu avem unde să mergem în altă parte. Am venit cu niște prieteni de familie, am stat și noi la o masă, la un mic, o bere și a trecut seara”, ne-a spus Maria Negrea.
Oamenii speră ca Festivalul Viei și Vinului, care va avea loc în toamnă, să fie organizat în Piața Unirii și să fie organizate și spectacole, chiar dacă este criză.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?