Angelina Jolie și Sarah Jessica Parker au primit în ultimele 12 luni un salariu de 30 de milioane de dolari și împart prima poziție în topul celor mai bine plătite actrițe de la Hollywood, întocmit în fiecare an de editorii revistei Forbes. Angelina Jolie ocupă prima poziție în topul Forbes al celor mai bine plătite actrițe din lume grație succesului comercial repurtat de filmul de acțiune „Salt” – ce a avut încasări totale de 300 de milioane de dolari – și comediei romantice „Turistul/ The Tourist” – ce a avut încasări totale de 280 de milioane de dolari și în care actrița ame-ricană a jucat alături de Johnny Depp. Cea mai mare parte din veniturile obținute în ultimele 12 luni de Sarah Jessica Parker provin din reluările pe numeroase posturi de televiziune a serialului „Totul despre sex”, în care actrița americană a fost protagonistă, dar și producătoare. Actrița a primit sume importante și din lansarea unor parfumuri și încheierea unor contracte publicitare, dar și din veniturile de 290 de milioane de dolari generate de lungmetrajul „Totul despre sex 2”. Jennifer Aniston și Reese Witherspoon se află la mică distanță în urma lor, ambele actrițe primind în ultimele 12 luni un salariu de 28 de milioane de dolari. Pe locurile următoare se află Julia Roberts (20 de mi-lioane de dolari), Kristen Stewart (20 de milioane de dolari), Katherine Heigl (19 milioane de dolari), Cameron Diaz (18 milioane de dolari), Sandra Bullock (15 milioane de dolari) și Meryl Streep (10 milioane de dolari). Topul 10 al celor mai bine plătite actrițe de la Ho-llywood se referă la veniturile obținute de aceste vedete în perioada mai 2010 – mai 2011 și a fost alcătuit de editorii revistei Forbes după o serie de discuții purtate cu diverși producători, avocați, impresari și alte surse de la Hollywood.