Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că o eventuală guvernare a Uniunii Social Liberale este dispusă să plătească datoriile actualului Executiv, însă nu cele rezultate âdin fraude evidente ale ba-nilor publici pentru obiective de campanie electorală și anume Programul Național de Dezvoltare în Infrastructură de patru miliarde de euro, inițiat de doamna Elena Udrea pentru campania PDLâ. âDin punctul nostru de vedere, patru miliarde de euro pe care doamna Udrea îi fraudează de la bugetul public pentru considerente de bani de campanie electorală pentru PDL – nu, așa ceva nu vom plăti. Celelalte datorii ale Guvernului, nu ne place, dar le vom plătiâ, a afirmat Victor Ponta, la finalul Biroului Permanent Național al PSD.
Liderul PSD a susținut că toți cei care lucrează în Ministerul Dezvoltării Regionale, de la ministru, secretar de stat, directori, funcționari și care participă âla acest proiect de fraudare a patru miliarde de euro, vor avea patrimoniul indisponibilizatâ. âEventualele firme păgubite sau Guvernul să poată să se întoarcă împotriva lor. Cred că averea și a doamnei Elena Udrea și a celorlalți din minister trebuie să acopere eventualele pagube și prejudicii pe care le produc în acest fel, ei, directâ, a precizat Victor Ponta.
Potrivit liderului PSD, nici un Guvern responsabil, care va veni după PDL, nu va refuza să plătească datoriile Executivului, subliniind că USL va face âun audit foarte clarâ asupra legalității și oportunității cheltuielilorâ.
âPrimul lucru este să știm ce ne așteaptă, care sunt datoriile către Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, către bănci internaționale și care este datoria internă. Singura datorie pe care nu o vom plăti se referă la datoriile rezultate din fraude evidente ale banilor publici pentru obiective de campanie electorală și anume PNDIâ, a precizat Victor Ponta.