Uniunea Social Liberală Vrancea a continuat, ieri, acțiunea de semnare a protocoalelor dintre PSD, PNL și PC la nivel local. Reprezentanții partidelor au semnat protocoalele de cola-borare la nivelul localităților Popești, Obrejița și Slobozia Bradului. Primul protocol a fost semnat la Popești, de către președintele organizației, primarul Nicolae Ciocănel, și preșe-dintele organizației liberale, Milică Căldărescu.
Al doilea protocol a fost semnat la Obrejița, în sala Căminului Cultural. La evenimentul de aici au fost prezenți și membrii conducerii organizației județene a PC. „Noi, conservatorii, nu am intrat în această alianță, USL, pentru funcții. Noi am intrat pentru că vrem să facem treabă pentru români”, a afirmat președintele PC Vrancea, Ionel Celmare.
Președintele organizației PSD Obrejița, primarul Nicu Pardos, a reamintit de momentul înființării comunei, din urmă cu șapte ani. „În 9 aprilie 2004 a fost înființată comuna Obrejița cu sprijinul președintelui Marian Oprișan, fiind sprijiniți și de domnul Cătălin Popescu, care era deputat la vremea respectivă. Actualul președinte al statului vrea să desființeze comuna și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să ne păstrăm localitatea. USL este singura forță politică din România care este capabilă să conducă țara și să îi respecte pe români”, a afirmat primarul Pardos.
Aseară, protocolul USL a fost semnat în comuna Slobozia Bradului. Edilul comunei, liberalul Vale-rică Zamfirescu, a declarat că primarii opoziției au ajuns să numere zilele până la alegerile din 2012 așa cum soldații numărau AMR-ul. „La nivel local am discutat cu consilierii PSD și pot spune că toate proiectele discutate în Consiliul Local au avut sprijinul lor. Am ajuns, noi, primarii opoziției, să numărăm zilele până la alegeri, așa cum făceau soldații AMR-ul, până scăpăm de PDL”, a declarat primarul Zamfirescu.