Pompierii din Panciu au intervenit, marți, pentru a stinge un incendiu izbucnit la proprietatea lui Marin V. din comuna Å¢ifești. În urma incendiului au ars o magazie pe o suprafață de 40 de metri pătrați, scule electrice și rafturile din lemn ale magaziei. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect.
În aceeași zi, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, să intervină pentru soluționarea a două situații medicale de urgență. Astfel, s-a intervenit în municipiul Focșani, paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani acționând pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital.
Tot marți, pirotehniștii s-au deplasat la Mărășești unde au identificat o grenadă defensivă, muniția fiind găsită de Costel M. Grenada a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentru a fi distrusă.