Absolvenții de clasa a XII-a au demonstrat că sunt experți în cunoașterea limbilor străine. La proba de testare a competențelor de comunicare într-o limbă străină din cadrul examenului de Bacalaureat, toți candidații au fost declarați că au reușit. Mai exact, nu mai puțin de 3161 absolvenți de clasa a XII-a au demonstrat profesorilor examinatori că au cunoștințe solide la limba engleză sau franceză. Aceleași cifre date de Inspectoratul Åcolar mai arată că la această probă nu s-au prezentat 61 de candidați.
Examenul de Bacalaureat continuă luni, cu prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română. Până atunci însă, duminică, cu începere de la orele 10.00, Inspectoratul Åcolar va găzdui la sediul instituției o ședință în vederea tragerii la sorți a membrilor comisiilor de examen și evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat. Așa cum prevede metodologia, acest examen va fi monitorizat și coordonat de profesori veniți de la universitățile de stat din țară. După ședință fiecare profesor tras la sorți, fie în calitate de membru al comisiei de examen sau președinte al centrului de examinare se va duce în centre pentru a pune la punct ultimele detalii în vederea desfășurării examenului de Bacalaureat. Repartizarea candidaților se va afișa din timp la fiecare centru de examen pentru ca luni totul să fie în regulă. În data de 29 iunie candidații vor susține proba obligatorie a profilului. Pe 1 iulie, candidații vor susține proba la alegere a profilului, urmând ca pe 3 iulie să afle rezultatele. Cei nemulțumiți de note pot depune contestații a doua zi, în intervalul orar 08.00- 12.00, rezultatele finale afișându-se pe 8 iulie. Absolvenții care nu vor reuși să promoveze examenul de Bacalaureat în această sesiune, mai au o șansă în sesiunea din toamnă, care debutează în perioada 11-15 iulie cu înscrierea candidaților.