Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Referendum pentru Vrancea


Consiliul Județean Vrancea va decide, vineri, în cadrul unei ședințe ordinare, organizarea referendumului cu privire la oportunitatea modificării limitelor teritoriale ale județului Vrancea. Referendumul ar urma să aibă loc în data de 17 iulie. „Sunteți de acord cu desființarea unității administrativ-teritoriale, județul Vrancea?” este singura întrebare propusă pentru referendum. Expunerea de motive și necesitatea organizării acestui referendum vor fi prezentate în cadrul plenului Consiliului Județean.

Åžeful administrației județene, Marian Oprișan, a explicat, în expunerea de motive, că modificarea li-mitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor prin referendum, care se organizează potrivit legii.
Marian Oprișan a explicat că doar vrâncenii trebuie să decidă dacă sunt de acord ca județul să fie desființat și provincia istorică Vrancea să fie alipită la o capitală aflată la 350 kilometri distanță, respectiv la Constanța. Pro-punerea șefului administrației județene are loc după ce, în mod public, premierul Emil Boc și reprezentanți ai Guvernului și-au exprimat intenția de a desființa județul Vrancea, prin alipirea acestuia la celelalte județe din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est și crearea unui mega județ. Acesta ar urma să aibă capitala la Constanța, iar realizarea ar urma să fie făcută prin asumarea răspunderii, fără ca cetățenii județului Vrancea să fie întrebați dacă vor schimbarea ca-pitalei județului de la Focșani la Constanța. „Consider inacceptabil acest lucru, mai ales că vrâncenii au trăit experiența nefericită din perioada anilor ’60 când au fost alipiți județului Galați, cu reședința aflată la 80 km, față de municipiul Focșani… În virtutea prerogativelor pe care le am, ca președinte ales de vrânceni, doresc să îi întreb pe aceștia dacă sunt de acord ca județul Vrancea să fie desființat și provincia noastră istorică să fie alipită la o ca-pitală aflată la 350 kilometri – Constanța”, a arătat preșe-dintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Cetățenii trebuie consultați asupra modificărilor teritoriale

Marian Oprișan a explicat că, din punct de vedere le-gislativ, conform prevederilor articolului 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, proiectele de lege sau pro-punerile legislative privind modificarea limitelor terito-riale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prea-labilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective. Mitul debirocratizării vehiculat tot mai des de către guvernanți este, de fapt, o încercare disperată de a distrage atenția populației de la problemele majore ale românilor, de la sărăcia în care trăiesc din cauza măsurilor economice aberante luate de Guvernul Boc. În realitate, noua împărțire administrativ-teritorială va încărca misiunea organelor centrale de la nivelul noii reședințe județene aflate la peste 300 de km depărtare cu probleme care se puteau rezolva cu personal și costuri reduse la nivelul actualelor județe.
 Astfel, noul județ se va confrunta cu o avalanșă de cereri-solicitări cărora este evident că nu le va putea face față din punct de vedere al resurselor umane, fapt ce va spori nivelul birocrației.

CJ va aloca 312 mii lei primăriilor Tulnici, Vrîncioaia și Cîrligele

Pe ordinea de zi a ședinței de vineri se mai află proiectele privind transformarea unui post din statul de funcții al Camerei Agricole județene Vrancea, aprobarea „Planului de analiză și acoperire a riscurilor la nivelul județului Vrancea, actualizat pe anul 2011”. Plenul Consiliului Județean va aproba rectificarea bugetelor proprii ale județului Vrancea pentru finanțarea Unității  Administrativ – Teritoriale Vrancea și a instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean. Tot în ședința de vineri va fi alocată suma de 312 mii lei din rezerva bugetară a județului către primăriile Tulnici, Vrîncioaia și Cîrligele.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?